„Doamnele din blocul 5G” – ⋞recenzie⋟

„Doamnele din blocul 5G”
Nina Marcu

poveste scurtă (56 pag)
Literpress Publishing, 2021

Viaţa „are drum cu multe, multe cotituri. Nu ştii niciodată către care parte o cârmeşte.”

„Fiecare om are o poveste. Un roman. Un – cel puţin! – secret. Un ascunziş. O durere. O neputinţă. Despre care nu vorbeşte, cel mai adesea, nimănui. Nici sieşi, poate, în oglindă, nu-şi spune. Le ţine pe toate acolo, în adâncurile sufletului. În lăzi care de care mai ferecate. Dar, se prea poate să vină o clipă, una singură, nebună, aiurea, altfel, care să lase, cum numai ea ştie, povestea să curgă. Să iasă la suprafaţă. Să se spună. Şi să se afle.
Căci, nedefinit, neştiut, nebănuit, poveştile se cer împărtăşite. Unor oameni care au, la rându-le, alte poveşti. Sau, nu.”

Blocul 5G de pe strada Haz de necaz este într-un cartier de elită. Și, desigur, într-un așa bloc și locatarii sunt tot de elită: doamna Antonescu, doamna Cutărescu, doamna Xulescu, doamna Popescu, doamna Ionescu, doamna Georgescu, Doamna Mateescu, doamna Cristescu, doamna Rusescu,… 😳😳😳 „nişte doamne arţăgoase şi acre, pline de ele, care bârfesc pe toată lumea, care blestemă şi drăcuie, care nu prea ştiu să zâmbească ori să glumească”

În seara de revelion, doamnele (văduvele) rămase singure în lume și ducându-și traiul deloc ușor – mai ales la capitol moral – dar încă și pe timp de pandemie s-au „întâlnit” la o gură de vorbă din cauza neplăcerilor întâmplate în bloc. Ca să vezi, tocmai atunci, de sărbători, fusese anunțați că li se va închide apa și lumina. Culmea! Mai ales pentru așa persoane despre care, „nici nu ştii care are mai mult venin în vârful limbii” (s-ar crede), dar…

Toate aceste neplăceri (de altă dată) acum au contribuit la crearea unei atmosfere ce a predispus doamnele la vociferarea poveștilor din cufărul ascuns al vieții lor, ce le macinau sufletele de-o viață.

Ce a urmat?

O seara de revelion însoțiță de magia sărbătorilor. Acea deosebită și specială „perioada de povești. De poveşti care nu s-au mai spus şi nu s-au mai auzit până acum. Au curs povești nebănuite, neştiute, neaşteptate, suave, inedite și, da, romantice.”

Și acum „oglinda în care se privesc doamnele din bloc, e aburită. De lacrimi. De noduri în gât. De prea-fierbinţeala care o face să se aburească. Of! Cine-ar fi zis? Cine-ar fi crezut? Cui i-ar fi trecut prin minte că, dincolo de… faţada văduvelor, de metehnele lor, de limba acidă, de răutăţile zilnice, se ascund aşa poveşti?”

O noapte cu povești despre „trai cu avantaje”, mulți nervi, porțiile de rușine, acele compromisuri care te ajută să mergi înainte, cu istorii și situații ce te marchează pe viața. O noapte cu multe spuse și multe auzite. O noapte de dezlegare la confesiuni și multe destăinuiri gen: „te lepezi de satană? Mă lepăd de satană…”și situații în care cerul de parcă s-ar sparge şi ar pica în capul oamenilor, iar Pământul ar vrea să-i înghită.

O scriere „despre oamenii în vârstă. Nu bătrâni. Oameni peste care timpul a curs mai mult”, care toată viața au trăit cu durerea sa și au suferind în tăcere comuflându-și sensibilitatea spirituală cu o mască răutăcioasă.

„Râsul nu era interzis în înţelegerea doamnelor din blocul 5G. Aşa că, au râs. Care mai de care. Mai mult, mai puţin, cum le-a lăsat inimioara.”

Însă „momentele de magie, care fără baghetă au ţinut preţ de aproape două ore, au dispărut. Ca înghiţite de vârcolaci. Cotidianul şi realitatea s-au întors grăbite, de pe unde le aruncase întunericul din sufragerie. Şi nu doar. Cu doamnele noastre în bucla lor. O clipă, se prea poate ca ele să se fi întrebat dacă nu cumva a fost tot ce-au tăifăsuit ele, ca între prietene, deşi nu sunt prietene, un vis. Dar, pe masă, sunt friptură, şi salată, şi sarmale, şi vin, şi şampanie…”.

Iar la ușa doamnelor, văzându-le împreună și discutând calm, vecinii s-au întrebat nedumeriți: „Ce să se fi întâmplat? Ce să se fi schimbat, de-au ajuns doamnele să petreacă revelionul împreună? Or fi mâncat ceva stricat?

O poveste scrisă cu umor despre amar.

Cartea o găsiți în rubrica
„POVEȘTI GRATUITE EXCLUSIV PENTRU ABONAȚI”
pe literpress.ro – LITERPRESS PUBLISHING