Marina Costa – „Viața mea de printre cărți”

Marina Costa

„Viața mea de printre cărți”

Cine este Marina Costa,

cunoscută oficial ca Lelia-Elena Vasilescu și de ce anume acest nume a fost ales pentru a semna frumoasele dumneavoastră scriituri?

Sunt un om ca toți oamenii, economist pensionar, traducător, visător… Am o prietenă pe blogul căreia, la descriere, scrie Despre mine, să vorbiți voi! – mi s-ar potrivi și mie, ceea ce fac ar trebui să spună mai multe despre mine decât ceea ce zic eu.

De ce Marina Costa? Povestea este lungă, în 3-4 episoade. Oricum, la mine a fost întâi personajul și pe urmă pseudonimul.

Dacă aș fi avut o fată, i-aș fi spus Marina, probabil Emilia Marina sau Roxana Marina, unele dintre numele mele preferate. Dacă aș fi avut băiat, Andrei sau Alexandru. Și ai să întâlnești des aceste nume în cărțile mele – că ele sunt copiii mei… Cred că primele povestiri având-o ca personaj pe Marina (cu sau fără fratele ei, Andrei sau Andrea, depinde de naționalitate) le-am scris pe la 10 ani. Au urmat altele. Și cu Emilia, și cu Roxana…

În 2009 am descoperit roleplaying games – povești interactive în limba engleză. Desigur, ca să îmi placă mie, trebuiau să fie cu corăbii și pirați… Fiecare își alegea un personaj sau două și interacționau cu ale altora.

Eu am venit mai întâi cu Marina și Andrea, cei doi frați născuți pe mare, adaptați după Farmecul mării. Le-am ales numele de familie Costa, fiindcă era identic pentru toate trei neamurile din care aveau origini – aromâni, greci, venețieni – și era ușor de ținut minte și pentru americanii care îmi erau parteneri de joc (nu mă întreba prin ce am trecut să le explic că Andrea e nume de băiat în italiană! Până la urmă, le-am dat link cu Andrea Bocelli… 😛 ). Am ajuns moderator pe forumul acela până la urmă, după care administratorul a închis jocul și, pentru câți am rămas, mi-am făcut eu site pentru personajele noastre… Al meu s-a închis după 10 ani de scris, și am terminat povestea, cu epilog, nu am abandonat site-ul, cum făceau majoritatea, după 6-8-16 luni….

Cont de FB mi-am făcut în 2010, ca să-mi promovez site-ul. Și cum lucram în minister și se zicea că nu e bine să ai cont de FB pe numele tău, a fost logic să îl fac pe numele personajului. Pe urmă, în 2013, când mi-am făcut blog – din greșeală 😛  – a fost tot pe numele personajului… Și în 2016, când am ajuns cu Pribegii mărilor la debut, editorul mi-a spus să-mi găsesc un nume mai scurt și răsunător. Nu mi-a plăcut niciuna dintre anagramele sugerate, și am zis Marina Costa, că oricum aveam social media pe numele acesta, și îmi plăcea…

Cum era mica Lelia-Elena?

Există scrieri despre ea?

Despre mine, nu prea. Scrierile mele, s-a mai păstrat ceva din clasele gimnaziale, dar cam de râsul curcilor… Nu era obligatoriu să am logică pe vremea aceea! Inclusiv jumătate din prima mea încercare de roman – o poveste western, scrisă pe două caiete de 100 de file de matematică, lăbărțat, în clasa a șasea… Și da, doar un caiet a supraviețuit, să mă pot amuza.

Totul a început cu… o fetiță de grădiniță căreia mama îi inventa povești, pe loc, ca să nu se plictisească pe drum când trebuiau să plece undeva. Ca să învețe să socotească, poveștile erau cu pisoi, căței, iepurași, șoricei, cărora mereu li se întâmpla câte ceva și eu trebuia să văd câți au rămas… Pe urmă am vrut să fac și eu povești. Iar când am ajuns la școală și trebuia să fac propoziții cu anumite cuvinte sau litere, căutam întotdeauna să le leg într-o poveste.

Cine/ce

inspiră penița magică ce semnează scrieri deosebite – Marina Costa?

Găsesc inspirație în cele mai diverse medii: cărți citite, filme văzute, muzică, firimituri de discuții auzite întâmplător în mulțime și chipuri remarcate pe stradă, povești reale de viață care mi-au fost spuse la un moment dat, chiar și visele nopții zbuciumate. Toate, îmbinate cu propria imaginație într-un rezultat final diferit. Vom dezbate în continuare, mai jos, fiecare carte și vă voi spune ce m-a inspirat.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

La prima mea publicație

am avut nevoie de…

un editor care să vrea să se uite pe un roman de vreo 300 de pagini și să-mi spună dacă e ceva de capul lui. Și l-am găsit, la o lansare de carte, în 2015, în persoana directorului Editurii Betta, domnul Nicolae Roșu, soțul scriitoarei Eliza Roha. S-a uitat, i-a plăcut, mi-a spus cum să-l mai îmbunătățesc… și restul e istorie.

„Pribegii mărilor”

este romanul meu de debut, dar nu primul pe care l-am scris. A fost scris, inițial, în anul I de facultate (și completat, la fel ca alte trei, peste tot, nu cu un capitol anume). Este un roman istoric, de aventuri, pentru tineret, care se petrece cam în anii 1050, purtând cititorul din Imperiul Bizantin spre Veneția, apoi în fiordurile Norvegiei, printre vikingi, pentru a sfârși pe țărmul Mexicului precolumbian. Se bazează pe teoria istoricilor din anii 1950-1970 că zeul aztec Quetzalcoatl, Șarpele cu Pene, descris ca fiind blond și bărbos, pe care localnicii îl așteptau să se întoarcă în case plutitoare, atunci când au venit conquistadorii, ar fi fost, de fapt, viking. Nu mai știu exact ce m-a inspirat inițial, cred că un film, care m-a făcut să studiez tot ce aveau despre vikingi și despre bizantini bibliotecile din jur (era anul 1987, internetul nu era nici vis!). Desigur, când l-am transcris pe calculator, prin 2002, am verificat pe internet fiecare informație, apoi am corectat inadvertențe și mici greșeli de exprimare sau de logică, pe baza a ce citisem între timp despre scrierea creativă.

„Vieți în vâltoare”

primele 12 capitole ale primului volum (în ediția deja apărută, fiindcă va urma o nouă ediție, revizuită și adăugită, care va avea capitolele împărțite altfel, mai scurte) au fost scrise, într-o versiune oarecare, în vacanța dintre clasele a zecea și a unsprezecea. Mă inspirase un film german despre Războiul de 30 de ani, Locotenent Cristina. Dar numai ideea de bază că o fată este salvată de un regiment, trimisă la călugărițe, dar ea, îndrăgostită de comandant, se îmbracă băiețește și vine să lupte sub comanda lui, am păstrat-o. Nimic altceva. Circumstanțele și caracterizarea personajelor sunt diferite – povestea mea se întâmplă în timpul campaniilor lui Napoleon în Italia și puțin înainte, când doctrina iacobină câștiga teren în republicile italiene. Restul până la 2 volume (plus câte ceva în acele prime capitole) a fost scris prin 2007, când l-am transcris pe calculator. Am pornit de la logica faptului că SUA era singura destinație posibilă atunci, iar cărțile western mă pasionaseră întotdeauna. M-am documentat serios despre fondarea și dezvoltarea orașului St. Louis și a zonei din jurul lui (așezarea fondată de personajele mele, Venice, în Illinois, chiar peste râu de St Louis, există și face parte din metropola St Louis acum). Cred că am reușit să îmi pun propria amprentă asupra povestirii și nu mai seamănă decât la idei generale, legate de viața din Vestul Sălbatic, cu ce am citit la scriitorii consacrați.

„Alte vâltori ale vieții” încheie saga de familie a personajelor din „Vieți în vâltoare”, fiind scrisă în 2018-2019. Doamna Eliza Roha, o scriitoare pe care o consider mentorul meu literar, mi-a spus că trecusem prea repede peste ultimele capitole din „Vieți în vâltoare”, ce se voiau un fel de epilog, și că aș face bine să le tai de acolo și să mai scriu o carte, în care să le dezvolt. Aceasta este cartea rezultată, prelungind povestea personajelor până în 1849. Stilul e puțin diferit, fiindcă din povestea unui personaj, a iubitului ei și a grupului de prieteni sau dușmani, devine povestea unui sat în curs de dezvoltare, și a copiilor personajelor inițiale. Pentru înnodarea tuturor firelor, o parte a volumului se petrece pe două planuri, în Statele Unite și în statele italiene ce luptă pentru libertate și reunificare. Ajungem la a treia generație de venețieni în Illinois… După cum am spus, volumele sunt în curs de reîmpărțire pentru o ediție a doua, revizuită, a seriei, care va fi în patru volume.

„Prietenii dreptății”

într-o fază inițială, care cuprindea povestea de bază, dar fără multe detalii, a fost scrisă, pe un caiet de dictando de 100 de file, în vacanța dintre clasa a unsprezecea și a douăsprezecea și o parte din clasa a douăsprezecea, deci prin 1985-1986. Nu avea capitole, era de la un capăt la altul. (Ca majoritatea romanelor mele, în faza inițială, pe caiet). Pe de o parte, m-a inspirat filmul meu preferat, West Side Story, pe de altă parte, am avut ideea a diferite alte aventuri adolescentine, plus pasiunea pentru lupte de tauri, pentru muzică mexicană și pentru civilizația spaniolă și hispano-americană în general.

A mai fost o dată retranscrisă, peste câțiva ani, poate 1988 sau 1990, pe o agendă, și atunci a primit și un epilog (pe lângă editările inerente). Pe calculator a fost transcrisă abia prin 2007, când a avut parte de o reeditare și completare în interior, extinzându-se toate scenele necesare și fiind împărțită în capitole. Desigur, în perspectiva publicării, în 2017, a fost revizuită din nou, pe baza experienței câștigate în urma celor două romane publicate anterior acestuia. Documentarea a fost temeinică, peste cea inițială, din filme și cărți, adăugându-se, în epoca internetului,  youtube, google maps  și o mulțime de documente online.

Culmea este că o scenă inspirată dintr-un duet al lui Jorge Negrete cu Pedro Infante (dar care nu s-a derulat conform scenei din film de unde era duetul, ci altfel) s-a întâmplat și în realitate, între două formații oarecare, la câteva săptămâni după ce scrisesem capitolul. De aceea am simțit nevoia să subliniez, în disclaimer, că orice asemănare cu personaje sau fapte reale este pur întâmplătoare….

„Echipajul”

în versiune inițială, a fost scris în vacanța dintre clasa a noua și a zecea, de dor de Brăila. Sunt născută și crescută în București, dar Brăila este orașul meu de suflet. Am petrecut acolo vacanțe frumoase în adolescență. Echipajul de veri a existat în realitate, dar nu a fost implicat în aventurile din carte. Celelalte personaje nu au existat ca atare. Sunt rezultatul imaginației și a combinării unor povești din mai multe generații.

Dintre lipovence, singurele care cumva au existat în realitate, dar altfel decât în carte, au fost Nastea și Harpena. A existat, cândva, în copilăria mea, o Harpena, de vreo șaptesprezece ani, dintr-un sat din Deltă, adusă în București, să aibă grijă de doi copii mici din vecini, însă i-am păstrat numai numele. Pe faleza Dunării, la Brăila, într-o după-amiază de Ziua Marinei, alerga în fața noastră o fetiță veselă, blondă, cârlionțată, de vreo patru – cinci ani, cu o morișcă de vânt. Atât morișca, cât și rochița albastră se asortau exact cu culoarea ochilor ei. Când s-a dus prea departe, fascinată de morișcă, părinții au strigat-o în rusește: “Nastea, vino înapoi!” Din nou, un nume, și descrierea Nastei în barcă, la prima întâlnire. Atât.

„A doua cursă”

s-a născut în tramvai! Da, ați auzit bine…

Dacă „Echipajul” a fost scris, într-o primă formă, încă din 1983, nu era programat să aibă vreodată o continuare. Însă după ce dădusem bun de tipar romanului, în septembrie 2018, chiar a doua zi, în tramvaiul 21, în drum spre mama, mă gândeam la carte, la epilog… și am avut revelația că și Serghei, uitat printre sticle în epilog, avea dreptul la o a doua șansă la fericire… deci, „A doua cursă”! În momentul acela, pur și simplu revelația că va exista o continuare m-a făcut să cobor cu o stație mai devreme. În momentul acela, încă credeam că personajul de care se va îndrăgosti va fi un personaj nou. Când i-am spus, seara, la un eveniment literar, tehnoredactorului de carte că va exista o continuare, ea a răspuns că-i combin și-i despart ca în TÂNĂR ȘI NELINIȘTIT, crezând că tot cu Marina va sfârși. Am râs și am spus că nu se va întâmpla așa… apoi am avut ideea cu cine s-ar putea combina, și cu ce obstacole.

„Farmecul mării”

a fost scris în vacanța dintre clasele a noua și a zecea și în clasa a zecea. Ca toate celelalte, la transcrierea pe calculator a suferit corecturi importante. M-au inspirat povești și balade grecești și aromâne (nu știe multă lume că, printre alte limbi, înțeleg și vorbesc dialectul aromân, din liceu…). Când am terminat-o de transcris, câtă era atunci, mi-am dat seama că ar mai fi trebuit să urmeze ceva, că nu era acela sfârșitul. M-am gândit puțin… și am ales ce putea fi salvat din altă scriere a mea din liceu (una care cuprindea și aspecte din categoria cam de râsul curcilor, menționată mai sus), adaptând personaje și evenimente la epoca în care se petrece „Farmecul mării” – și a ieșit ce puteți citi. Are cap, coadă și unora le plac aventurile la început de secol 19, cu corăbii cu pânze, haiduci, haremuri otomane și exploratori prin Africa încă prea puțin cunoscută de europeni…

„Drumuri și doruri”

primul meu volum de poezii, cuprinde tot ce a meritat publicat din 35 de ani de scris versuri. Sunt, în primul rând, prozatoare.

„Soarta mercenarului și alte destine”

este un volum de proză scurtă, împărțit în trei părți. Prima conține exclusiv proza premiată la concursul de proză scurtă Nicolae Velea 2018, care a determinat publicarea volumului ca premiu. Soarta mercenarului cuprinde vignete din viața mercenarului, legate între ele. Alte destine cuprinde texte disparate, unele publicate prin reviste și antologii, altele nu. El Moreno, mercenarul, a fost, mai întâi, personajul meu pe siteul interactiv în limba engleză de care am pomenit mai sus, alături de Marina și Andrea Costa și alte personaje ale mele… plus personajele altora. Numai că toate poveștile mele au fost rescrise/ readaptate pentru versiunea în limba română, care nu este chiar povestea de pe site, folosind numai personajele mele.

„Ocrotiți de sirene”

este tot un volum de proză scurtă, împărțit în trei părți. Prima conține exclusiv proza premiată la concursul de proză scurtă Nicolae Velea 2019, care a determinat publicarea volumului ca premiu. A doua, Sirene, repovestește unele legende ale lumii privind sirenele, plus o lume a apelor creată de mine, Thalassopolis. A treia, Ocrotiți de sirene, cuprinde povești marinărești din vremea corăbiilor cu pânze, implicând și sirene, și unele personaje cunoscute deja, ca Marina și Andrea, El Moreno…

Viața mea în antologii…

este bogată. Am publicat până acum poezii în 6 antologii și proză scurtă în 12 antologii. Acestea se regăsesc și pe blogul meu și sunt sau vor fi adunate și în volume de autor.

Se va bucura cititorul de noi volume de poezie?

Da, va mai exista unul, probabil în 2022 sau 2023, și se va intitula Anotimpuri istorice. Deocamdată, se adună, poezie cu poezie…

Mereu mi-am dorit dar încă nu am reușit să…

fac multe lucruri, care țin de documentare, de scrierea unor genuri de roman (care vor urma), impresii de călătorie, povești pentru copii… Mi-aș dori să fac mai mult și pentru promovarea cărților mele, dar încă nu a venit timpul, sau încă nu știu cum.

Acum…

scriu câteva proze scurte, pentru diferite reviste, și editez seria „Vieți în vâltoare” pentru o a doua ediție, revăzută și adăugită. Va apărea la Editura Hoffmann și va avea patru volume, nu trei, ca până acum, fiecare putând fi citit și individual. În prima ediție, primele două volume nu se puteau citi separat, al treilea da. De asemenea, în toamna aceasta a apărut un volum de proză scurtă la Editura Astralis, intitulatDe dor, de dragoste, de moarte”. Majoritatea textelor au fost deja publicate prin reviste și antologii și pe blogul meu, dar nu toate.

Pentru viitor…

am în lucru o serie de vreo patru volume – deocamdată doar primul aproape de final – intitulată „Cavalerii norocului”, cu pirați. 1718, Tortuga și împrejurimi… dar nu va semăna nici cu „Pirații din Caraibe”, nici cu „Vele Negre” (chiar dacă Sir Woodes Rogers poate apărea, pe ici pe colo, pe fundal, că el era guvernator pe vremea aceea). O parte din personaje au apărut, în treacăt, în volumul „Ocrotiți de sirene” și chiar fragmente de roman, prin reviste și antologii. Primul volum se va intitula „Îngerul cu Sabie”.

De asemenea, se adună proze scurte în două volume. Unul se va numi „Ucenicul bătrânului artizan” (sau, poate, „Prăvălia bătrânului artizan”) și se va petrece, în principal, în Marsilia. „Răzvrătiții mărilor și munților” va cuprinde povești de epocă – unele marinărești, unele cu haiduci și unele cu femei revoluționare.

Dragilor mei cititori,

vă mulțumesc că îmi citiți cărțile, că scrieți despre ele pe Goodreads, pe FB, pe blog sau Instagram, că interacționați cu mine și vreți să aflați mai multe despre personajele sau cântecele menționate în cărți.

Din păcate, la noi, despre cărți se află mai mult din om în om decât pe canalele clasice, iar majoritatea scriitorilor care nu sunt din București sunt cunoscuți aproape exclusiv în zona lor. Cred că lucrul acesta se poate schimba cu fiecare glas pe social media care promovează o carte ce i-a plăcut…

Azi m-am bucurat din nou de timp frumos petrecut în compania talentatei scriitoare pe care toți o cunosc ca Marina Costa. Autoarea care ne bucură mereu cu scrieri noi și interesante și care acum, pentru a ne vorbi puțin despre sine și despre scriiturile sale și-a croit timp și a acceptat acest interviu – fapt pentru care îi mulțumesc mult.

Sănătate, inspirație nemărginită, aprecieri din partea cititorilor și mult succes în deosebita lume magică în care cuvintele frumos alese și îmbinare devin fermecate, stimată doamnă scriitoare.

În articol, cu acordul doamnei Costa, sunt plasate și poze din arhiva sa personală.

7 comentarii

  1. condeiblog spune:

    Minunat! Foarte frumoasă prezentare. Felicitări!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Vă mulțumim mult pentru aprecieri 😊

      Apreciază

  2. Issabela spune:

    Super interviu, felicitări!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumim mult, dragă Issa pentru cuvintele frumoase și pentru că îmi urmărești scrierile de pe blog!🤗

      Apreciat de 1 persoană

  3. Marina Costa spune:

    A republicat asta pe Corabia cu gânduri a Marinei Costa – Marina Costa s shipload of thoughts și a comentat:
    Mulțumesc, Naty, pentru interviu!

    Cei care nu știați detalii despre cărțile mele, aflați acum…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Si eu îți mulțumesc mult, dragă Marina pentru receptivitate, pentru timpul acordat acestui interviu, pentru noile momente aflate din viața ta literară și pentru comunicarea mereu plăcută și interesantă 🤗🤗🤗🤗

      Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise