„Un loc doar al meu” – ⋞recenzie⋟

„Un loc doar al meu”
Irina Alexe

roman (325 pag)
Editura SIONO, 2021

Cu creațiile Irinei Alexe mi-am făcut cunoștință de curând prin prisma cărților sale care au fost editate la SIONO. Stilul ei cursiv și ușor de citit mi-a permis să descoper rapid și cu interes istoriile ascunse între coperțile cărților.

Am citit cartea „30+ și înfloritoare”o lectură ușoară pe care am parcurs-o rapid și cu zâmbetul pe buze. O carte ce poate fi citită la o cafea sau într-un parc și pe care neapărat o poți deschide pentru ajutor când vrei să încerci o rețetă nouă descrisă acolo.

Dar, am avut fericita ocazie să citesc și volumul:

„Drumul meu”

– povestea de unde totul a început – istoria ce a servit drept  punct de pornire în volumul cu întreaga poveste, care acum se numește

„Un loc doar al meu”

Viața mea e viața mea

„Un loc doar al meu” este cartea cu povestea Irinei Alexe – a tinerei ce încearcă singură să-și găsească în viață drumul său spre un loc al său.

Într-o vară…

Totul începe într-o vară când adolescenta cuminte și „tocilară” Irina l-a zărit pe El – Alex și… s-a lăsat dusă de valul primei iubiri…

„… în mintea mea rulează variante de viitor posibile. Ce mă pune pe gânduri uneori e felul în care mă simt cu el, pierdută şi totuşi exact la locul potrivit. Când ne-am sărutat prima oară a fost perfect, mă rog, este în continuare perfect. Ca acum, când simt că mi-e prea cald, şi corpul meu încearcă să respingă senzaţiile plăcute, de parcă ar fi fructul interzis. Este interzis!”

Dar cât de rezistentă și durabilă poate fi o iubire adolescentină?

Analizând situația creată și ajungând la concluzia că ceea ce e între ei „nu e o relaţie, e doar o iubire de vară” fata a cedat.

A cedat și a plecat. A fugit. A fugit de el.

Dar este oare plecarea fizică și un mod de îndepărtare spirituală, o destrămare de relație? Și cum arată această etapă de „a te despărți” de persoana dragă?

„Te desparţi de mai multe ori până te desparţi, iar când e să fie de-adevăratelea simţi cum moare pentru tine speranţa fericirii despre care nu bănuieşti ce întindere are în fiinţa ta şi cât de adânc este ea împletită cu bucuria de a trăi, bucurie care până atunci crezuseşi că e autonomă şi nu poate fi alungată de nimic.” (Marin Preda)

Fericit sau anevoios, frumos sau stresant, ușor sau dificil, dar mereu diferit, interesant și plin de emoții este drumul unui adolescent îndrăgostit.
Dar cum rezistă fata în anumite situații când rămâine de una singură, față-n față cu destinul său? Și cum reușește să decidă ce e corect și ce e mai bine sau mai puțin potrivit, dacă aceasta nu întotdeauna privește situația din unghiul cel mai just și favorabil pentru ea?

A trecut ceva timp. Rapid s-au scurs șase ani…

„E ciudat cum mintea reuşeşte să domine orice simţire. Într-un colţ al minţii rămăsese ceva, dar pe măsură ce trecea timpul se estompa. Instinctul de conservare te împiedică să muşti din propria carne. Aşa că mă încălzeam mereu la gândul că alegerile făcute sunt cele mai bune.”

Acum adolescenta Irina era deja o femeie frumoasă, dar cu suflet „blocat” în acea adolescență sensibilă. Adevăratele sentimente au ocolit-o, deoarece aceasta nu a reușit să lase în urmă suferințele primei dragoste. Și erau multe suferințe, dar și mai multe gânduri ce o tot încercau și o frământau mereu.

„Și mă gândesc…

mă gândesc la el […]
mă gândesc într-o singură direcţie: el […]
mă gândesc cum ar fi să fie şi el acolo […]
mă gândesc de ce mi-e așa de greu să fiu iubită […]
mă gândesc că nu am apucat să fac planuri pentru… […]
mă gândesc la Paris […]
mă gândesc că e greu să te rătăceşti[…]
mă gândesc la ce urmează să se întâmple […]
mă gândesc că mi-ar plăcea un loc al meu […]
mă gândesc la toți și toate […]
mă gândesc prea mult […]
O să mă gândesc mâine. […]
Nici nu vreau să mă gândesc.

Mă gândesc că tot aştept mereu să treacă timpul, şi cândva o să-mi pară rău că nu l-am oprit.

Multe întrebări sunt atinse în carte despre această perioadă sensibilă și importantă din viața fiecărui om – adolescența. Tocmai despre ea (în mare parte) este și istoria noastră, care ne face să trecem prin multe emoții și situații călătorind prin timp și lume (dar, și în sine).

„Simt că mi se detensionează tot corpul și nu mai am aer. Încep să jelesc, așa cum nu am făcut-o niciodată până acum. Mă aud urlând a neputință, dar nu pot să mă controlez. Poate că nici nu se aude tare, dar eu așa simt. Ecoul durerii din interior nu iese decât ca un sunet slab, nici lacrimile nu se revarsă pe față. […] O stare în care timpul pare suspendat și corpul nu simte nimic, nu simte nici sufletul, e doar… pace.
– Nu plâng. […] sunt femeie!
– Ești femeie când vrei tu?
– Nu, tot timpul.” iar

„În fața unei coli goale puteam să fiu altcineva.
Cineva de care îmi plăcea.”

„Un loc doar al meu” este cartea ce te lasă să cugeți despre fericire și dragostea adevărată, dar și despre tainele acestora. Te face să te gândești dacă este oare soarta vinovată în ce ți se întâmplă, sau e doar încă o alegere (bună, sau mai puțin) de a ta. Dar, uneori, pot apărea și regrete când te gândești „la momentul în care avusesem ocazia să aleg… era nostalgie care între timp se transformase în resemnare”.

Este o poveste în care frumos și delicat e tapetată dragostea și un mare respect pentru bunei, iar amintirile despre ei își au un loc sacru și bine protejat, doar al său, acolo, în suflet. Acele descrieri care îți fac sufletul „ghem” și îți pot aduce lacrimi în ochi.

Este o istorie de viață în care sunt „prea mulți DE CE suspendați uneori în tăceri…”, care te atenționează că adesea tu și singur știi că fugi de nimeni altcineva decât de tine, că „nu putem fi decât cu cei care ne vor în viața lor” și în care, desigur, există perioade când încerci să-ți insufli că totul va fi bine.

Este un volum mare pornit de la o idee mică.

„Drumul meu” spre „Un loc doar al meu”

„Sunt îndrăgostită, sunt fericită!” și „O să fim bine!”

Cartea o puteți găsi făcând clic pe oricare poză din articol.

Lectură plăcută!

În articol, cu acordul scriitoarei, sunt prezentate poze și din arhiva sa personală.