„Iartă-mă că te-am iubit” – ⋞recenzie⋟

„Iubirea e aia când doi oameni trec prin războaie, foc și furtună ținându-se de mână și răzbind. Aia e iubire…”

„Iartă-mă că te-am iubit”
Ela EH

Editura Creator, 2020

Ela EH – scriitoarea care iubește cuvintele, deoarece „ele au acel dar minunat de a schimba viața multor oameni”, în anul 2020 a scris primul volum dintr-o poveste ca o viață, o istorie a unei prime iubiri – „Iartă-mă că te-am iubitun roman expus într-un limbaj simplu și fluid, cu dialog haios și plin de subsens, sarcasm și umor, atenție și dragoste, tinerețe și fragilitate, gânduri interesante și idei utile, toate fiind îmbibate atent dar din plin cu suferință și necaz exact până ajungem să descoperim epilogul, dar și scrisoarea cu dedicație specială.

„Când m-am apucat de scris, am luat o foaie și un stilou și am început să aștern bucați din suflet pe foile albe de sidef” a scris autoarea despre cartea sa.

Mai târziu, dar în același an 2020, a apărut și volumul doi și continuarea povestei Feliciei, care se numește „Permite-mi să te mai iubesc puțin, dar despre istoria din această carte vă voi povesti în alt articol 😉).

„Iartă-mă că te-am iubit,
Iartă-mă că te-am mințit,
Iartă-mă c-am existat,
Iartă-mă că te-am presat,
Iartă-mă căci și eu încerc,
Să mă iert!”

„Iartă-mă că te-am iubit este o poveste care începe trist: cu un anotimp trist într-un oraș trist, care „răsufla greu” fiind „îmbolnăvit de oamenii care uitaseră că are și el un suflet” și o fată tristă, pe fundalul picturei melancolice, ce suspinând se plimba tocmai atunci tocmai pe acolo.

Și precum începe orice poveste, începem și noi…

Trăia odată într-o lume a viselor și nerealizărilor sale, o domnișoară care se numea frumos Felicia. Ca și floarea ce-i reprezenta numele – margareta albastră – Feli era o ființă fină și firavă, dar care, în același timp (ca și semnificația numelui său) putea fi enigmatică sau misterioasă, timidă sau nervoasă, sensibilă sau curioasă, înțeleaptă sau introversă, persoană ce se îndoiește de propriile capacități și adesea se poate închide în sine. Și să știți că autoarei i-a reușit de minune să-și „îmbrace” protagonista cu absolut toate straiele calitative specifice numelui pe care-l poartă aceasta.

Într-o bună zi, floarea noastră a hotărât să-și schimbe nițel viața angajându-se la un serviciu și astfel făcând posibilă această poveste.

Un șef arogant și încrezut în sine apărut la orizont, o persoana ce-i teroriza sufletul prin tăcere continuă, o dragoste ce încerca să-și croiască un drum al său spre lumina zilei, un binevoitor ce tot încerca să-și ridice prietenul în picioare, un tren, o mașină, un prânz și o cină,.. și multe multe emoții ce-ți strâng sufletul în pumn făcându-l de dimensiunile unui „purice”. Ce a urmat?

Povestea unei femei a contrastelora unei îndrăgostite domnișoare mature dar nematurizate. O istorie despre „cel mai complex și ciudat fenomen al creierului unui om” – îndrăgosteala, dar și despre încercarea continuă a creierului și a sufletului de a face pace între ele în acel moment când omul este invadat de acest SENTIMENT/FENOMEN plăcut și ciudat în același timp. O narațiune despre umilință și disperare, despre „drumul presărat cu zâmbete și ucis cu lacrimi”, despre indiferență și suferință, care e ca „un cactus ce taie și rănește, dar fără de care deșertul nu ar exista.”

„Există soartă. Există și destin…
Există dragoste, ce pare un rubin,
Dar se transformă adesea în suspin.”

Un suspin… Un suspin de durere și neputință… Dar oare, de ce este în stare un om aruncat neputincios într-un colț întunecat de unde nu mai au forță salvatoare nici scânteile dragostei și nici timpul care scurgându-se ar trebui să vindece rănile? Căci, se zice că timpul trtează, dar, în realitate „timpul nu vindecă pentru că el nu rănește. […] Timpul nu se măsoară cu ceasul, ci cu trăirile și emoțiile. Oamenii rănesc și tot ei vindecă. Oamenii se rănesc și tot ei se vindecă.” iar „în fața durerii se transformă ca metalul în fața focului. Unii ajung să fie șlefuiți în așa fel, încât se transformă în bijuterii neprețuite, alții se topesc sau se scurg fără vreo valoare.

Un roman în care printre rânduri frumos și bine este descrisă valoarea fiecărui om (personaj) conform tipologiei sale, dar și o interesantă lămurire despre „Unde și când găsește omul egalitate?” fără a o cere sau a pretinde la ea.

„- Dacă vrei să vezi că Dumnezeu există și noi toți suntem egali, mergi la poarta unei Mănăstiri sau la cea a unei morgi. Reține, la morgă și nu la spital! La Mănăstire și nu la biserică!
– Și ce mai exact am să găsesc?
– Suferința. Ea e cea care ne face pe toți egali. Dacă mergi într-un spital, ai să vezi cum cei bogați sunt tratați diferit de ce săraci. Ai să vezi bogați reînviați și morți (așa cred medicii) și săraci murind cu zile. Dar, dacă vei merge la morgă, vei vedea că indiferent pe ce scaun de aur ai stat î timpul vieții, bogat sau sărac, tot pe o masă de metal coperiți de un cearșaf ajung.”

„Iartă-mă că te-am iubit este un roman psihologic despre darurile crude ale vieții, despre comportament în diferite situații oferite de soartă sau create de om, cu prezența (sau absența) dragostei în lumea unei fete ce trăiește în speciala perioadă din viața sa – prima dragoste.

Dragoste toxică, durere sufletească (și nu doar), cedare continuă, prostie și minciună, dar și pedeapsă „oferită” de soartă (sau de omul însuși) și multe multe întrebări ce-i ardeau Feliei sufletul negăsind „lacul” potrivit pentru a stinge focul durerii din acea iubire.

Cum e să fii o matură rămasă cu ideile și visele din copilărie? Cum de s-a întâmplat să se îndrăgostească (tocmai acum)? Cum de l-a ales tocmai pe el, cel mai nepotrivit EL? Cui îi datorează faptul că durerea a devenit, de la un moment, un mod de viață? Când a ratat momentul de a fi, dar în special de a se respecta? De ce speranța nu cedează până la ultima, chiar dacă rațiunea „strigă” altceva? De ce o lasă gândirea logică când îl vede?

Și, în paralel, apar și alte întrebări, din partea bărbatului:

Cât de ușor, sau de greu este să înțelegi o femeie? Cum gândește ea? Ce e în capul ei în diferite situații ale vieții și de ce în situații similare reacționează complet diferit? Ce înseamnă un DA spus senin și altul spus cu jumătate de gură și de ce NU nu are mereu semnificația unei negări?

Întrebări multe și diverse, dar și o frumoasă morală:

„Luptă cât poți, dar învață să știi când trebuie să te oprești… Să pleci, uneori, e absolut necesar, în timp ce să te întorci e doar o alegere” , dar nu uita că „în viață nu poți lupta pentru o iubire ce nu îți este destinată.”

Și ține minte că…

„există un început pentru toate”

Cartea „Iartă-mă că te-am iubit o puteți găsi la editura Creator

Lectură plăcută!

În articol, cu acordul doamnei Peter, este prezentată și o poză din arhiva sa personală.