
Haideți să ne cunoaștem!
1 ❤ 10 momente importante din viața mea
Născut … ❤ … în 1968, la Recea, Râșcani, în Moldova, acolo unde, de prin 1974, există un izvor Eminescu.
Frați/surori… ❤ … soră.
În copilărie mă vedeam… ❤ … sigur că mă vedeam, uneori, în oglindă, doar că oglinda era în casă, iar eu și cu ceilalți prieteni și colegi de joacă eram mereu afară, inclusiv în iernile acelea în care intram noaptea în casă cu hainele înghețate de mai multe ori pe mine în timpul zilei. În plus, așa cum îmi amintesc, alergam mereu – și nu doar la școala de atletism pe care am făcut-o mulți ani, așa că nu prea am avut timp să mă văd undeva.
Obiectul preferat la școală era… ❤ … păi, aveam mai multe. Bara, de pe terenul de sport, la care mă ridicam de atâtea ori. Geanta în care găseam aproape mereu și o bucată de pâine cu unt și magiun, atât de gustoasă. Banca care a fost atâția ani a mea, a treia din rândul de mijloc, pe care am revăzut-o peste mulți-mulți ani și m-am emoționat. Iată că am avut mai multe obiecte preferate la școală. A fost o școală destul de normală.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)… ❤ … un geam spart cu mingea, o minge spartă de roțile unei mașini, un cap spart, o mână ruptă, o victorie într-un meci de fotbal pe care l-am jucat în deplasare fără să le spunem părinților că plecăm de acasă pe noapte, niște lupte cu gențile ca să vedem care e mai tare, niște mere furate, bineînțeles că dulci și atâtea și atâtea…
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… ❤ …
Autorul care m-a făcut să visez este… ❤ … cred că am început, ca toți adolescenții de pe atunci, cu „Tom Sawyer” și „Huckleberry Finn” ai lui Mark Twain – un echivalent al „Jurnalului unui puști de astăzi” sau „Harry Potter”. Și colecțiile de aventuri și science fiction de atunci: „Romanticii” și „Aelita”.
Cartea preferată este… ❤ … o bibliotecă.
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vărstă)… ❤ … în adolescență, așa spune legenda, când am înțeles că pot pune alături niște cuvinte ca să sclipească cumva, să se întâmple ceva între ele și cei care le citeau sau le ascultau. Și am ales atunci acest drum, pentru că mereu era alături cineva un pic mai bun ca mine: la arte, la acordeon, la alergări, iar calea asta legată de cuvinte era liberă. Acum motivul este mai banal. Scriu din disperarea de a nu putea face altceva mai ca lumea.
Acum stau (unde)… ❤ … dar nu stau: merg, alerg, conduc, administrez, scriu, consiliez, ajut…
2 ❤ Prima mea operă scrisă este (și la ce vârstă)…
… ❤ păi, nu era operă, cred că era un articol, că am mers în acești ani să-l dezgrop din biblioteci, ca să pot zâmbi îngăduitor și să-mi văd începuturile. Se intitula „Tractoare ascultătoare”. Despre cum noi, adolescenții de la Recea, am îmblânzit tractoarele. Cred că pe atunci am și scris primele poezii. Și încă secolul trecut încă nu se apropiase de sfârșit.
3 ❤ Prima mea operă publicată este… (genul literar, de unde vine ideea, mesajul cărții, dedicația, titlul vine primul sau ultimul, mai importantă este emoția/mesajul/…)
… ❤ „De azi într-o săptămână”. 1997. Este o carte de poezii, ilustrată de colegul meu de bancă, artistul plastic Ioan Grecu. Am ales atunci acest titlu ca să nu mă chinui în viitor, cu ideea ca următoarea carte să se numească „De azi în două săptămâni”, apoi „De azi în trei săptămâni” etc. Nu s-a întâmplat așa. Următoarea mea carte a fost publicată aproape peste 18 ani, un întreg majorat, s-a numit „La blog” și am scris-o împreună cu Sergiu Beznițchi. Iar în 2015 am scris „Vinil”.
4 ❤ Operele scrise până la momentul actual sunt …
… ❤ „Bine” (2017), „Adio, lucruri” (poeme) (2018), „Vinil Collection” (2018), „Iubi” (poeme) (2019) și „П Cuvânt: Jocurile foamei de cuvinte” (2019), co-autor Sergiu Beznițchi. Și poate alte câteva scrise în minte.
5 ❤ Cea mai mare provocare din viața mea este (a fost)…
… ❤ … cine știe… adică știu Cine știe…
6 ❤ Cel mai mare critic al operelor mele…
… ❤ timpul?
7 ❤ Iubitorii de carte pot procura cartea mea…
… ❤ Nu doar ale mele, toate cărțile. Fiindcă toate cărțile sunt bune. La ceva.
8 ❤ Operă literară cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este …
… ❤ sunt aici, în preajma mea, câteva cărți, vreo 4-5, pe care le citesc pe rând, sunt în română cele mai multe, câteva în rusă și ceva poezie în engleză.
9 ❤ Sportul și alimentația în viața mea…
… ❤ Da, există, și una și alta. Dintre sporturi mi-a rămas fotbalul și tenisul. Dintre bucate – cele tradiționale din casa noastră.
10 ❤ Acum scriu …
… ❤ Da, scriu. Poezie, proză. A, și mai traduc, că-mi place, că mă roagă prietenii.
11 ❤ Personajele de sex opus mi se dau…
… ❤ ce să zic, eroului liric îi plac femeile, de fapt, îi place o femeie, prezentă constant în cărțile mele de poezie.
12 ❤ Cât de greu/ușor îmi este să trec de la opera scrisă deja la una nouă?
… ❤ Se întâmplă, uneori, să nu trec definitiv. Încerc să explic. După ce am scris „Vinil”, peste câțiva ani am rescris-o în mare parte, și așa a apărut „Vinil Collection”. De unele mă desparte fără să simt și fără să revin. Iar cu una nouă se întâmplă să fie gândită și scrisă în timp, nu imediat, într-o secundă.
13 ❤ Pasiunile mele sunt scrisul și ….
… ❤ Doar că scrisul nu este o pasiune, este o muncă.
14 ❤ Când scriu (e nevoie de liniște totală și multă concentrare /o fac cu muzica pornită / …)…
… ❤ Dimpotrivă, nu este nevoie de muzică atunci. Că mă gândesc cum autorul a făcut asta, iar dacă are și cuvinte, asta mă face să le ascult mai atent, să văd cum le-a rimat și așa mai departe. Mai bine atunci fără muzică. Și apoi, scriu când toate celelalte sunt făcute, rezolvate, iar masa de scris poate fi un braț, genunchii sau laptopul oriunde este loc pentru asta.
15 ❤ Slăbiciunile mele sunt…
… ❤ de obicei, le resimt când uit să mănânc sau nu mi-am făcut timp pentru asta.
16 ❤ Activitatea mea poate fi urmărită de cititori pe …
… ❤ Sunt în librării, în biblioteci și îmi pare că și în câteva manuale. Și mai sunt pe:
Blog: Blogul lui Igor Guzun
Facebook: Igor Guzun
Insta: guzunigor
Goodreads: Igor Guzun
Și mai sunt, cred, pe undeva…
17 ❤ Literatură asemănătoare ca stilul meu (nu am întâlnit/ am întâlnit la…)…
… ❤ o fi fiind, desigur, pentru că nu am inventat eu literele, propozițiile sau poezia. Doar că aici, bineînțeles, sunt subiectiv și vreau ca stilul meu sau sensibilitatea să se asemene cu cei mai buni. Și apropo, omul – că nu sunt sigur că au ajuns prea mulți cu lectura aici – care citește asta, poate spune în comentarii ce cărți și autori seamănă cu mine.
18 ❤ Opera mea iubită este… scrisă de…
… ❤ scriitori. Cred că sunt vreo 15 sau 20 cărora le-am citit toate cărțile. Și o voi face-o în continuare, pentru că sunt scriitorii mei iubiți.
19 ❤ Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…)
… ❤ Mi se pare că e bine aici. Și nu doar e bine, ci mai ales sunt atâtea de făcut. M-am și gândit odată ce l-aș întreba, dacă mi s-ar întâmpla în alte vieți, să-l întâlnesc pe Shakespeare sau pe Eminescu, și mi-am zis, după lungi frământări interioare, că am să-i privesc mut de uimire. De ce să stric magia clipei cu niște cuvinte care, oricum, nu vor fi cele potrivite. Pe unii însă, dintre contemporanii pe care îi admir, îi și întreb, atunci când sunt aproape de ei: cum ați făcut asta?
20 ❤ Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi… (De ce?…)
… ❤ … Înțeles că aceste personaje sunt ficțiune, cum să le întâlnesc în viață. Mă bucur că măcar le-am întâlnit în cărți.
21 ❤ O zi din viața mea …
… ❤ începe, aproape întotdeauna, dimineața. Aproape mereu, alături de omul drag. Există, uneori, și o cafea la un moment dat, dar nu e obligatorie.
22 ❤ În lumea în care trăiesc îmi displace …
… ❤ și lucrez asupra mea să-mi placă sau asupra lumii mici din jur ca să se schimbe.
23 ❤ Editura cu care colaborez este…
… ❤ Mai multe cărți au fost gândite și editate la agenția noastră „URMA ta”. Una a fost apărut la „Cartier”. Este posibil să se întâmple și alte edituri în viața cărților mele.
24 ❤ Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit ?
… ❤ De altfel, cititul nu este obligatoriu. Cărțile însă sunt fundamentale. Poate că, în unele cazuri, ar funcționa să fie interzis cititul și atunci oamenii o vor face-o. Poate că este nevoie să li se dea prea mult altceva, online, de exemplu, ca să se întoarcă la lecturi, cum li s-a întâmplat acum elevilor care au ieșit în curți să se joace…
25 ❤ Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…
… ❤ în mâinile Domnului. Aici jos doar muncesc să se împlinească intențiile de acolo.
Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte …
❤ Sper să ne întâlnim și să ne revedem în cărți. ❤
❤ O discuție interesantă ❤
Eu vă mulțumesc mult pentru acest interviu, Dle Guzun și pentru răspunsurile deosebite.
Vă doresc mult succes în muncă frumoasă pe care o faceți și să vă bucurați de un număr mare de oameni ce vă admiră operele, iar noi cu drag vom urmări toate noutățile Dvoasră literare apărute.
Să puteți culege mereu și oriunde acea inspirație necesară pentru a crea și a face lumea și omul din ea mai frumoase și mai bune.
❤ Sănătate și numai bine! ❤
Pentru a accesa mai ușor paginile Autorului puteți face clic pe oricare poză sau pe denumirea conturilor din articol.
Cărțile le puteți comanda făcând clic pe site-urile indicate mai sus.


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.