Legenda anotimpurilor (varianta III)

Legenda anotimpurilor și a lunilor anului A fost odată, demult, demult, un împărat ca toți împărații și o împărăteasă ca toate împărătesele. Numele împăratului era An iar cel al împărătesei, Ziuă. Cei doi aveau patru prințese, una mai frumoasă ca alta. Prima dintre ele era Primăvara. La nașterea ei, pamântul a început să fie mângâiat de razele soarelui, ghioceii și-au scos…

Legenda anotimpurilor (varianta II)

O altă legendă ne povesteşte că, într-o vreme tare îndepărtată, Soarele, le-a cerut fiicelor sale să îşi aleagă câte o parte de lume pentru a o stăpâni. Ele însă, nu au ajuns la o înţelegere, aşa că i-au spus: – Noi nu putem să alegem până nu călătorim peste tot, să cunoaştem locurile. – Cum doriţi voi!…

Legenda anotimpurilor (varianta I)

Una dintre legenda ne spune că Dumnezeu, după ce a zidit lumea, cerul şi pământul, după ce a creat toate vietăţile, s-a gândit să le dea un rost şi celor patru fiice ale anului. – Voi sunteţi cele patru fiice ale anului, grăi Dumnezeu, când surorile s-au aşezat smerite înaintea sa. Să îmi amintiţi ce nume…

Legenda albinuței/albinei (varianta III)

Albina este prezentă într-o legendă lângă omul ce a cazut în păcat, pe cand sălășluia în Eden – Grădina Raiului. Ea este îndemnata de șarpe să ceară lui Dumnezeu puteri peste firea ei. Astfel îi cere Domnului ca tot omul pe care il va întepa să moară. Dumnezeu i-a acceptat cererea, dar cu precizarea că acest lucru…

Legenda albinuței/albinei (varianta II)

Se spune că atunci când Dumnezeu a făcut lumea, a dat fiecărei vieţuitoare câte o armă de apărare: unora le-a dat dinţi ascuțiți, altora le-a dat gheare. Albinei i-a dat doar un ac mititel şi i-a zis:– Chiar de ești mică și pari neajutorată, acest ac te va ajuta să-ți birui toţi duşmanii. Când îi…

Legenda albinuței/albinei (varianta I)

Legenda albinei şi a păianjenului culeasă de George Coşbuc. Era odată o femeie şi avea doi copii: un băiat şi o fată. Copiii au plecat amândoi în lume, să-şi caute de lucru, pentru că mama lor n-avea putere să-i ţie. Băiatul a intrat învăţăcel la un ţesător de pânză, iar fata căra pietre pentru zidarii…