
Haideți să ne cunoaștem!
1 ❤ 10 momente importante din viața mea
Născut … București, 3 februarie 1968.
Frați/surori… o soră mai mare cu 8 ani, profesor de limba română.
În copilărie mă vedeam… dirijor al unei orchestre de operă.
Obiectul preferat la școală era… istoria.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)… eram în vacanță la bunici, pe undeva printr-un sat din Teleorman. Aveam 9 ani. Eram cu un verișor. O mătușă ne-a trimis cu o ulcică cu ciorbă de pește la bunica. El ținea ciorba și eu mă jucam cu o lamă de bărbierit, care mi-a sărit direct în ciorbă. Am aruncat ciorba. După câteva zile isprava s-a aflat…
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… 5 ani. M-am îndrăgostit de o colegă de grădiniță. Valentina. A fost singura perioadă ( cc 3 săptămâni) în care am mers, fără scandal, la gradiniță. Îndrăgosteala s-a terminat când Valentina mi-a spus că-l iubește pe Robert.
Autorul care m-a făcut să visez este… Marin Preda.
Cartea preferată este… Sunt multe. În această privință nu mă pot hotărî. Poate… „Idiotul” – Dostoievski.
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vărstă)… Pe la 40 de ani. Pur și simplu așa am simțit.
Acum stau (unde)… în București.
2 ❤ Prima mea scriere este (și la ce vârstă)…
… Am început cu nuvele (nepublicate încă).
3 ❤ Prima mea publicație este… (genul literar, de unde vine ideea, mesajul cărții, dedicația, titlul vine primul sau ultimul, mai importantă este emoția/mesajul/…)
… romanul de ficțiune „Tovarășa Singurelu”.
4 ❤ Lucrările scrise până la momentul actual sunt …
… Un volum de nuvele ( nepublicat încă), romanul de ficțiune „Tovarășa Singurelu” – Editura Datagroup din Timișora, 2017, romanul de ficțiune „Pe Dealul lui Baran”, Editura Datagroup din Timișora, 2019, romanul de ficțiune „Chefe și Zefelin” – urmează să fie publicat tot la Editura Datagroup. Și acum lucrez la un roman: „Instanțe”.

5 ❤ Cea mai mare provocare din viața mea este (a fost)…
… nașterea fiicei mele Ada Elena.
6 ❤ Cel mai mare critic al scrierilor mele…
… de departe, soția.
7 ❤ Iubitorii de carte pot procura cartea mea…
… cel mai simplu din librăriile Humanitas sau pe siturile:
* Editura Datagroup „Tovarașa Singurelu”, „Pe dealul lui Baran”.
* Librăriilor Cărturești „Tovarășa Singurelu”, „Pe dealul lui Baran”,
* Librăria.net ,
* eMAG,
8 ❤ Cartea cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este …
… „Isus al meu” – Gabriel Liiceanu.
9 ❤ Sportul și alimentația în viața mea…
… sunt absolut haotice.
10 ❤ Acum scriu …
… un nou roman. „Instanțe”
11 ❤ Personajele de sex opus (le descriu ușor, greu, …) …
… Depinde de stare și personaj.
12 ❤ Cât de greu/ușor îmi este să trec de la lucrarea scrisă deja la una nouă?
… Trec destul de repede.
13 ❤ Pasiunile mele sunt scrisul și ….
… opera.
14 ❤ Când scriu (e nevoie de liniște totală și multă concentrare /o fac cu muzica pornită / …)…
… Uneori am nevoie de liniște. De cele mai multe ori, însă, ascult muzică.
15 ❤ Slăbiciunea mea este…
… Ada, fiica mea.
16 ❤ Activitatea mea poate fi urmărită de cititori pe …
… facebook – Dorin Radu.
17 ❤ Literatură asemănătoare ca stilul meu (nu am întâlnit/ am întâlnit la…)…
… Las cititorii să aprecieze asta.
18 ❤ Opera (creația artistică) mea iubită este… scrisă de…
… sunt mai multe. Să zicem „Tosca”, Puccini.
19 ❤ Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…)
… În Israel. Pe vremea lui Hristos. Dar foarte bucuros aș fi să ajung și în zilele noastre.
20 ❤ Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi… (De ce?…)
… Prințul Mîșkîn. De ce? Pentru că este un reper.
21 ❤ O zi din viața mea …
… N-ați vrea să știți…

22 ❤ În lumea în care trăiesc îmi displace …
… GĂLĂGIA.
23 ❤ Editura cu care colaborez este…
… Datagroup din Timișoara.
24 ❤ Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit ?
… Motivația trebuie să fie interioară. Altfel este snobism.
25 ❤ Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…
… Să reușesc să public ce scriu. Și mai ales să fiu citit…
Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte …
❤ Niciodată să nu ocoliți librăriile. ❤
❤ O discuție interesantă ❤
Eu vă mulțumesc mult Dorin Radu pentru acceptarea acestei provocări și pentru împărtășirea atâtor momente deosebite și, până în acest moment, neștiute din viața Dvoastră.
Vă doresc mult succes în realizarea planurilor propuse și să vă bucurați de un număr mare de oameni ce vă admiră și vă iubesc creațiile, iar noi cu drag vom urmări toate noutățile Dvoasră literare apărute.
Să puteți culege mereu și oriunde acea inspirație necesară pentru a crea și a face lumea și omul din ea mai frumoase și mai bune.
❤ Sănătate și numai bine! ❤
Pentru a accesa mai ușor paginile Autorului puteți face clic pe oricare poză sau pe denumirea conturilor din articol.
Cărțile le puteți comanda făcând clic pe site-urile indicate mai sus.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.