Naty: Bună ziua, Issabela! Vă mulțumesc mult pentru că ați acceptat invitația mea pentru acest prim interviu în calitate de autor.

Naty: Haideți să începem chiar cu începutul, anume cu o mică prezentare: spuneți-ne, vă rog, câte ceva despre Issabela Cotelin.
IssabelaC: Aș putea răspunde în glumă, spunând că motto-ul blogului meu este chiar „despre mine să vorbiți voi”?
Sau, mai degrabă, sunt o ființă cu o mulțime de defecte pe care nu le ascund și cu o grămadă de calități cu care nu prea am ce face.

Naty: Fetița  Issa.
Ce iubea ea în copilărie? Ce vis de atunci a reușit deja să-și realizeze și ce încă urmează?

Apoi iubea foarte tare fotbalul, tablele și tenisul, probabil ca o rămășiță a primei iubiri, pomenită mai sus.
În final a mai crescut și s-a lăsat învinsă de farmecul mai feminin al îmbinării cuvintelor scrise. Și, într-un final, fetița și-a împlinit visul de a scrie și de a publica ce a scris.

Naty: De când și cum s-a manifestat dragostea pentru cuvintele frumoase? Mai țineți minte acele prime rânduri scrise de dumneavoastră ce v-au deschis calea în această fermecătoare lume cu o putere magică a cuvintelor frumos creionate?
IssabelaC: Da, țin minte prima mea scriere, erau vreo două foi în care povesteam ce simțeam ascultând vioara lui Paganini. Eram în vacanță la bunici, la țară, și aveam aproape zece ani.
Nu eram și nu sunt melomană, n-am o teribilă cultură muzicală. Dar există anumite piese clasice, anumite părți interpretative din ele, care m-au atins dintotdeauna.

Naty: Când v-a venit ideea de a scrie un volum și de ce anume o confesiune – o reîntâlnire cu propria copilăria?

IssabelaC: Răspunsul e lung cât un alt roman… Scriam pentru mine însămi. La un moment dat, în liceu, i-am dat unei prietene să citească jurnalele mele, iar ea a fost atât de încântată, încât mi-a zis să scriu orice, numai să scriu. Atunci m-am gândit, fugar, prima oară că, poate, nu e numai pentru mine. Și, în cele din urmă, iată, așa a fost.
Iar ideea romanului mi-a venit reîntâlnind oameni care au însemnat în copilărie ceva pentru mine. Mi-am spus că, probabil, asta am așteptat zeci de ani fără să știu – o continuare uneori, un final alteori – ca să fie o carte întreagă.

Naty: Cât de ușor/greu a fost să treceți încă o dată prin tot alături de Issabela – adolescenta, citindu-vă jurnalul și alegând secvențe pentru „Macii sunt întotdeauna roșii”?
IssabelaC: N-a fost greu. Dar nici ușor. Greu a fost faptul că eu nu pot să scriu decât dacă mă transpun în subiectul respectiv, în timp ce trăiesc și în prezent.
Or, imaginează-ți că eram transpusă într-o baie sau partidă de tenis pe Ștrandul Studențesc de altădată în timp ce afară era viscol sau trebuia să potrivesc ingrediente în supa de perișoare. Sau cum făceam clătite simultan cu uralele celebrului meci România-Italia din 1983 în minte. Și multe altele… Combinațiile sunt cât înmulțirea rândurilor cărții cu treburile casnice sau părintești.

Naty: Ce fragment v-a fost cel mai greu să scrieți și de ce?
IssabelaC: Rândurile din prezent, acolo unde nu am avut lucruri bune de spus. Am ales, în cele din urmă, să le omit, tocmai pentru a lăsa în urmă o carte pentru oricine, nu o scriere cu iz prea personal sau negativistă. E plină viața de exemple rele, nu avea rost să le accentuez și eu.
Mi-aș dori să rămână lumină pe unde trec, nu întuneric.

„Unii oameni lasă urme pe unde trec. Dâre luminoase după care alte suflete se pot ghida la răspântii.”

Naty: Există vreun moment interesant scris/descris în jurnalul dumneavoastră ce a rămas în umbra volumului editat deja – „Macii sunt întotdeauna roșii” – și pe care ați vrea să-l împărtășiți acum cu noi?
IssabelaC: Da. În spatele fiecărei povești e o altă poveste, care, la rândul ei… Poveștile nu se termină niciodată, ele doar încep. Și au și un timp al lor anume de a fi spuse. Cred, ca răspuns la întrebarea ta, că poveștile încă needitate nu sunt coapte destul.

Naty: Macii – florile ce simbolizează gingășie, puritate, pasiune și dragoste. Ce reprezintă aceste flori pentru dumneavoastră și cum ați ajuns la decizia ca tocmai ele să prezinte fața/denumirea cărții?
IssabelaC: Am observat singură, transcriindu-mi rândurile vechi, că, din când în când, rar, dar pregnant, pomeneam despre maci. Erau un punct de reper. Subconștient, macii din titlu par să se fi conturat dinainte de-a ști eu însămi că vor face asta.
Pentru mine, macii reprezintă vulnerabilitatea și tăria, simultan. Îi consider pe maci rezistenți, în ciuda fragilității lor, pentru că în faptul că se ofilesc imediat ce sunt smulși din locul lor eu tocmai asta văd, o rezistență, nicidecum o pieire. Un fel de „nu-i totuna leu să mori/ori câine-nlănțuit” sau chiar „mai bine mort, decât comunist”.

Naty: Cine a fost fericitul cu titlul de „primul cititor” al cărții dumneavoastră? Ce reacție sau mesaj v-a transmis după citirea scrierilor? Și pe cine considerați principalul critic al scrierilor dumneavoastră?
IssabelaC: E greu e zis. Primul cititor atunci sau acum?
Atunci – o prietenă, cum am spus și scris deja.
Acum… mai mulți. În doi ani, cât am lucrat la carte, am modificat întruna reflecțiile prezentului – cele ale trecutului rămânând intacte, pentru autenticitate. Iar, într-un final, în ultima lună, am schimbat aproape tot, așa că a fost o surpriză chiar și pentru cele câteva prietene care îl citiseră într-o variantă inițială.
Critici…? Cei mai buni critici sunt copiii.

Naty: Urmărindu-vă activitatea pe pagina dumneavoastră de blog am dat și de versuri frumoase. Să înțelegem, cumva, că urmează să ne bucurați și cu un volum de poezii?
IssabelaC: Da, chiar îmi doresc un volum de poezii.
Am avut onoarea de a-mi fi apreciate, premiate sau selectate în antologii câteva poezii foarte vechi, scrise în liceu, amestecate printre cele noi. Pentru cititor și critic a fost insesizabil, dar eu știu asta și bucuria mea a fost enormă, m-am simțit de ca și cum aș fi fost apreciată atunci, când visam să public, dar nici măcar nu-mi dădea prin cap să încerc. Faptul acesta a fost o adevărată împlinire.

Naty: Ce își dorește autoarea Issabela Cotelin pentru frumosul său viitor literar?
IssabelaC: Ce pot să-mi doresc… poezie și proză.
O poezie în care mă atrag din ce în ce mai mult versul și rima clasice.
Și o proză, de asemenea, introspectivă, subiectivă, retorică, despre om. Sunt atât de mulți demoni în noi de care habar nu avem sau pe care nu vrem să-i recunoaștem, încât nu consider că trebuie să-i inventez sau reinventez în forme exterioare omului.

Naty: Care ar fi acel gând frumos pe care ați dori să îl transmiteți cititorului nostru?
IssabelaC: Să se uite în el și să nu se teamă de ce găsește acolo. Apoi să se uite și în jur. Și, mai ales, să caute un acord desăvârșit cu natura. Respectând natura, o va respecta implicit pe cea umană.

Naty: Eu vă mulțumesc mult, stimată Issabela, pentru buna dispoziție creată și timpul acordat acestei discuții interesante.
Încă o data vă felicit cu frumosul debut și vă doresc mult succes și inspirație în continuare.
IssabelaC: Și eu îți mulțumesc cu aceeași bucurie inițială. Să ne auzim sau citim, poate și vedem, cu bine în continuare!

„[…] un poet poate face din gri o culoare.”

Cartea o puteți cumpăra făcând clic pe oricare poză cu volumul sau denumire a cărții din articol. Iar dacă doriți să fiți la curent cu noutățile literare ale Issabelei Cotelin – faceți clic pe oricare poză cu autoarea sau pe Numele său din articol.

În articol, cu acordul scriitoarei, sunt prezentate poze și din arhiva sa personală.