„Psihicul e greu de anticipat”.

Octombrie 1968 -> ianuarie 1948 -> septembrie 1989

Aceasta este perioada excursiei noastre prin istoria, deloc ușoară, a statului român când „oamenii răi îl puneau din nou pe Isus pe cruce […], iar popa avea epoleți.” și „Toate spovedaniile ajungeau în dosarul Securității…”.

Totul a început în toamna anului 1968:
* un caz suspect de omucidere dublă – doi generali împușcați în adâncul unei păduri;
* un partizan dispărut din vizorul securiștilor de mult timp, acuzat de aceste omoruri;
* un nou colaborator apărut în cadrul Direcției Cercetări Penale a Centralei Consiliului Securității Statului din București, fost „elev al școlii de ofițeri de securitate” ce a absolvit excepțional studiile – Ovidiu Dumbravă – și despre care se spunea că „sublocotenentul ăsta stagiar e mai deștept decât jumătate dintre generalii de la comanda Consiliului Securitățuu Statului”.

O istorie crudă cu implcare a Serviciului de Securitate și KGB-ului, a GRU-ului și a Spetsnazului, cu luptători și civili, cu deportați și omorâți, cu partizani și informatori: persoane ce au „mutră idioată, dar în spatele căreia se contura o aură vicleană”.

O scriere despre „victimele și jertfele pe care le cere un război! Frați, surori, mame, tați anchetați, morți, închiși, deportați…”.

O relatare a evenimentelor despre perioada în care peste tot se auzea: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră” (comuniștii).

O lucrare despre prietenie adevărată, dar și trădare… O trădare egală cu trădarea de sine.
„[…] am cedat… Eu i-am dus pe camarazi acolo unde era capcana […] De fapt, i-am trimis acolo…”

O poveste în care, cu toate geutățile și necazurile suportate, oamenii totuși încearcau să-și păstreze măcar un surâs, dacă nu și un zâmbet furișat în colțul buzelor, iar „umorul” seamăna mai mult a reproș sau dojană.
„Sunt eu tovarășă cum ești tu Sfântul Petru.
„Ia uită-te… există securiști cu față umană!”
„Femeia se uită la el și în ochii se vedea o sclipire veselă. „Lupule”,.. ți-ai pus blană de oaie și vrei să cred că ai devenit mioară!”

Dar, indiferent de greutățile prin care trece omenirea în diferite perioade ale vieții dragostea își are locul său neatins.

Fiind persoana care mai ocolește volumele ce descriu războaiele din perioadele inter și postbelice din cauza evenimentelor teribile petrecute, vreau să vă spun că această poveste m-a prins chiar de la început. Este o combinație interesantă a unui volum istoric bine documentat și legat de fapte reale, a unui detectiv cu acțiuni interesante și bine chibzuite și, desigur, a unui mic roman de dragoste, iar mie îmi plac cărțile cu dialog interesant și descrieri frumoase, cu gândire logică, o minte ascuțită și acțiuni bine gândite.

„Ce e un sfârșit, dacă nu un nou început?”

„Fiul dușmanului” – cartea de debut literar a autorului Cătălin Dumitrscu. A unui debut frumos.

„Fiul dușmanului” – cartea cu un final care vrea o continuare 😀 .

Cartea o puteți găsi făcând clic pe oricare poză din articol.

Lectură plăcută!

În articol, cu acordul scriitorului, sunt prezentate poze și din arhiva sa personală.