Raluca Butnariu

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

Născută … ❤ … pe 10 ianuarie 1977, în Galați.
Frați/surori… ❤ … Unul din partea ambilor părinți, o soră și încă un frate din partea tatălui.
În copilărie mă vedeam… ❤ … zâna bună. Dintotdeauna am dorit să aduc alinare oamenilor și parțial, tind să cred că mi-a reușit. 😉
Obiectul preferat la școală era… ❤ … n-aveam o materie preferată. Literatura a fost punctul de atracție principal, deși niciodată nu s-a pupat cu ceea ce aveam de citit la școală ca lectură obligatorie. Dumnezeule, asocierea asta de cuvinte – literatură obligatorie – m-a scos din sărite întotdeauna! Nu trebuie să fii ”obligat” să citești ceva, ci doar să citești. Gustul se diversifică o dată cu primele două-trei sute de cărți… așa cred.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)… ❤ … Ooooh, am făcut destule ghidușii la viața mea. Am furat flori, cireșe, țevi pentru tras cornete din șantierele de construcții. Am dezumflat constant roțile mașinii unui vecin din blocul alăturat – nu-mi amintesc acum motivul pentru care nu-l puteam suferi – dar aveam o plăcere sadică să-i vâr bețe de chibrit în vitilele roților și mă delectam cu fâsâitul aerului care ieșea victorios din cauciuc. Am chiulit, ba chiar mai rău, i-am convins și pe alții să chiulească. Am sărit peste blocuri de opt etaje, separate de tronsoane late de un metru și jumătate. Să vă mai spun? Cred că am făcut toate trăsnăile pe care orice copil normal le face în perioada respectivă. Nimic nu mi-a scăpat!!!
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… ❤ … 4 ani! Dintotdeauna am fost precoce! 🙂 Se numea Cornel, era brunet, creț, ochi verzi și un zâmbet de adevărat stomatolog ce era. Era coleg cu mama mea și, ori de câte ori ajungeam în clinică, mă strecuram în cabinetul lui și mă uitam la el cu ochi plini de stele, inimioare și alte basme.
Autorul care m-a făcut să visez este… ❤ … sunt mulți, nu doar unul singur! Ispirescu, Sadoveanu, Creangă, Dumas, Feval, Verne, Austen, Glasworthy, Dickens, Marlot, Beecher-Stowe, Herbert, Bromfield, Twain, Kipling …și mai târziu, Fowles, Eco, Remarque, Vulpescu, Nora Roberts, Dan Brawn, Vintilă Corbul, Hardy și mulți alții. Cred că sunt genul de cititor care citește pentru plăcerea de a se pierde în altă viață.
Cartea preferată este… ❤ … n-am una anume, însă revin periodic, cam o dată la patru-cinci ani, la „Mândrie și prejudecată” și „Emma” ale lui Jane Austen, la „Arta conversației” a Ilenei Vulpescu, la „Forsyte Saga” a lui Galsworthy…
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vărstă)… ❤ … …s-a întâmplat accidental, la vârsta de 26 de ani. Devenisem mamă de câteva luni și aveam o bebelașă tare cuminte, motiv pentru care aveam destul timp liber la dispoziție. Cochetasem de ceva vreme cu ideea unei povești și m-am așezat în fața calculatorului cu gândul de a scrie câteva rânduri. Două luni mai târziu, scriam finalul primului meu roman historical, „Privilegii”.
Acum stau (unde)… ❤ … Locuiesc în Germania de vest de aproape șase ani, împreună cu fiica și mama mea. În ultimii patru ani, acestei formații s-a alăturat și prietenul meu.

2 ❤ Prima mea operă scrisă este (și la ce vârstă)…

… ❤ Nu știu dacă aș putea numi vreunul dintre romanele mele drept o operă. Le-aș numi mai de grabă cărți de vacanță. Sunt ușor de citit, condimentate cu umor și doze sănătoase de senzualitate și adrenalină. Sunt dătătoare de bună dispoziție, după cum am fost acuzată de-a lungul timpului.Privilegiieste primul meu roman scris, așa cum am menționat în răspunsul anterior, iar lucrul la el mi-a făcut o deosebită plăcere. Aceasta a și fost motivul pentru care am continuat să mă joc cu cuvintele.

3 ❤ Prima mea operă publicată este… (genul literar, de unde vine ideea, mesajul cărții, dedicația, titlul vine primul sau ultimul, mai importantă este emoția/mesajul/…)

… ❤ „Umbra Nopții”, în noiembrie 2007. Este cel de al treilea historical scris și ideea lui mi-a venit în timp ce lucram la romanulDeziluzii”. Personajele au prins în mine viață atât de puternic, încât a trebuit să abandonez scrisul la „Deziluzii” și să mă apuc de plăsmuit povestea lor. De unde mi-a venit ideea? Ei bine, în timp ce conturam povestea lui Morgan Davenport, m-am trezit că mă îndrăgostesc de fratele acestuia, Michael Davenport. Michael era un personaj secundar remarcabil și a trebuit să-i găsesc o pereche pe măsură. Și așa a răsărit Anne Stonelight. Mai mult nu vă spun, vă las vouă plăcerea de a descoperi povestea.
Titlul unei cărți apare cam după primele douăzeci-treizeci de pagini scrise. Câteodată se întâmplă să apară pe la jumătatea cărții. Dedicația este ultima mea preocupare, iar mesajul este lăsat întotdeauna la latitudinea cititorului. Eu scriu ceea ce simt, nimic mai mult și nici mai puțin.

4 ❤ Operele scrise până la momentul actual sunt …

… ❤ În ordinea scrierii lor, avem șapte historical-romance: „Privilegii”, „Deziluzii”, „Umbra Nopții”, „Văpaia Soarelui”, „Regăsire”, „Când dragostea ucide…”, „Fără regrete”. La genul fantasy este încadratCrepuscul ” și trilogia Tărâmul Tăcerii: „Refugiul” (prima carte),Născuți sub zodia tăcerii” (cartea a doua),Dulcele sărut al morții” (cartea a treia: volumul 1 și 2).
Luna aceasta va mai apare încă un historical-romance: „Trandafirul scoțian”. 😉

5 ❤ Cea mai mare provocare din viața mea este (a fost)…

… ❤ să scriu continuareaRefugiul”ui. Am vrut să am o carte cu vampiri. Una singură! Nu aveam în vedere o trilogie. Mesajul cărții era adresat unei persoane foarte importante în viața mea la momentul respectiv, și s-a dovedit un mesaj zadarnic. Însă, pe măsură ce mă apropiam de finalul ei, m-am trezit iremediabil îndrăgostită de personajele secundare. Așa că am lăsat-o în ”coadă de pește”, în ideea că o să mă apuc cândva să-i scriu continuarea. Iar aceasta s-a întâmplat 11 ani mai târziu, la insistențele cititoarelor. Născuți sub zodia tăcerii” a prins viață în anul de grație 2017, iar doi mai apoi a apărut finalul trilogiei,Dulcele sărut al morții”. Ambele părți au fost o adevărată provocare, pentru că știam că cititorii așteptau ceva ”Woaw”, după Refugiul… și tind să cred că am reușit să ating această performanță.
Cea de a doua provocare a acestei reîncarnări a fost să iau viața de la capăt într-o țară a cărei limbă n-o stăpâneam. Mi-a reușit și asta…

6 ❤ Cel mai mare critic al operelor mele…

… ❤ este mama mea! N-am întâlnit pe nimeni așa de cusurgiu ca ea! Este, de altfel, primul meu cititor! Primul lector, corector, critic, și ce mai vreți voi.

7 ❤ Iubitorii de carte pot procura cartea mea…

… ❤ de pe site-ul Librex Publishing. Este mai avantajos așa, cred.

8 ❤ Operă literară cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este …

… ❤ Am început de trei ani să citesc în limba germană. Iar cartea cu care mă delectez acum este „Dragoste pierdută”, de Nora Roberts, scrisă în limba lui Goethe.

9 ❤ Sportul și alimentația în viața mea…

… ❤ Sunt destul de importante. Fac sport în pauzele dintre cărți, iar de alimentat o fac destul de natural. Consum multe fructe de sezon, salate, lactate, iar carnea o prepar fară grăsimi. Am un mare noroc cu mama mea, care gătește gustos și dietetic.

10 ❤ Acum scriu …

… ❤ nu scriu, fac pauză! Cel puțin la nivel fizic. Am terminat de aproape două luni ultimul meu roman, iar următorul va ”lega” alte fire rămase neînnodate în Trandafirul Scoțian”. Va fi o poveste cu multe substraturi, o incursiune dureroasă în fragilitatea psihicului uman, iar pentru asta trebuie să-mi ”încarc” bateriile. „Nestemata pierdută va fi o continuare a Umbrei Nopții”.

11 ❤ Personajele de sex opus mi se dau…

… ❤ Apar pur și simplu. Nu mă inspir de nicăieri, deși am o slăbiciune pentru bărbații dominanți, șarmanți, ușor pragmatici și foarte imprevizibili.

12 ❤ Cât de greu/ușor îmi este să trec de la opera scrisă deja la una nouă?

… ❤ Destul de ușor. O dată ce m-am rupt de cea veche, răsare una nouă. Însă am nevoie de câteva luni ca să mă pot rupe cu totul de cea care s-a încheiat.

13 ❤ Pasiunile mele sunt scrisul și ….

… ❤ Cititul. Dansul. Opera. Muzica rock. Drumețiile. Documentarele despre natură și univers.
Îmi place ploaia, pădurea după ploaie, să merg desculță prin ploile repezi și calde de vară. Îmi plac oamenii, diversitatea lor, dicuțiile inteligente, naratorii înăscuți… Iubesc viața întru totul!

14 ❤ Când scriu (e nevoie de liniște totală și multă concentrare /o fac cu muzica pornită / …)…

… ❤ Când scriu, sunt mânată de o forță interioară care arde cu vâlvâtăi, surdă la sunete și zgârcită la vorbe, nerăbdătoare și iute în a se revărsa în vorbe. În mod bizar, muzika rock, în special rock-ul medieval, este cel care mă însuflețește în scris. Spun bizar, fiindcă pot să scriu inclusiv historical-romance pe acest fond muzical.

15 ❤ Slăbiciunile mele sunt…

… ❤ Încrederea în oameni. Altruismul. Bucuria de a dărui oricui ceva din mine, fără rezerve și fără cumpătare. Răbdarea. Am fost acuzată că aș avea răbdarea unui martir. Adevărul este că sunt iute la mânie, dar mă feresc să reacționez în acele momente. Când năbădăile mi-au trecut, motivul pentru care m-am înfuriat își pierde din tărie și valoare. Devine cumva pueril. Nu poți rămâne supărat pe un om din motive puerile… dar vigilența din mine se trezește și acel om pierde o bună parte din încrederea mea. Când cineva a pierdut totala mea încredere, încetează să mai existe în lumea mea. Din acest punct, totul devine ireversibil.

16 ❤ Activitatea mea poate  fi urmărită de cititori pe …

… ❤ Cel mai des, pe pagina mea de facebook: autor – Raluca Butnariu.
Și pe pagini care promovează lucrări beletristice ca: Delicatese literare, Citesc românește, Literatura pe Tocuri, Just reading my books, Cartea – portal pentru suflet, Cartea – realitatea din vis, și altele .

17 ❤ Literatură asemănătoare ca stilul meu (nu am întâlnit/ am întâlnit la…)…

… ❤ Înainte să public, stilul meu de a scrie a fost asemuit cu cel al Norei Roberts, Judith Mc`Naugh, Mary Jo Putney și cu încă a vreo două scriitoare de peste granițe. La momentul când s-a făcut această afirmație – asta întâmplându-se în urmă cu vreo opt ani– nu aveam decât o singură carte scoasă pe piață, „Umbra Nopții”, și alte opt deja încheiate. Scriu alert, fără prea multe descrieri, dialogurile mele sunt presărate cu mult umor, sarcasm și senzualitate. Încerc să imprim poveștii tot ce arde în mine, de la intrigă, romantism și pasiune, până la confruntări și răsuciri pline de adrenalină ale firului narativ. Mă străduiesc să aduc ceva nou cu fiecare poveste.

18 ❤ Opera mea iubită este… scrisă de…

… ❤ „Arta conversației”, de Ileana Vulpescu. „Mândrie și prejudecată”, de Jane Austen.

19 ❤ Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…)

… ❤ în Anglia începutului de secol al nouăsprezecelea, bineînțeles. Ca să văd cu ochii mei cât de bine am redat atmosfera și obiceiurile epocii respective în cărțile mele.

20 ❤ Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi…  (De ce?…)

… ❤ Zorbas Alexis Grecul. Este singurul personaj din literatură care m-a cucerit prin simplitate, înțelepciune și incomensurabila poftă de viață!

21 ❤ O zi din viața mea …

… ❤ este foarte aglomerată. De vocație sunt scriitor, însă de profesie sunt farmacist, unul cu normă întreagă, care își dedică aproape zece ore din zi pacienților care vin în farmacie. La asta se adaugă rolul de mamă, de fiică și de iubită. Însă, indiferent cât de lungă ar fi ziua, întotdeauna îmi fac timp la sfârșitul ei pentru a citi dintr-o carte. Dacă mă aflu în lucru la o carte nouă, atunci ziua mea însumează cam șaisprezece-șaptesprezece ore cel puțin.

22 ❤ În lumea în care trăiesc îmi displace …

… ❤ trădarea, minciuna, ipocrizia, platitudinile, lipsa bunului simț și a onoarei, lingușeala, prostia omenească, invidia, nerecunoștința.

23 ❤ Editura cu care colaborez este…

… ❤ Librex Publishing. Editorul meu, domnul Ionuț Radu, știe cum să-și facă scriitorii fericiți!

24 ❤ Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit ?

… ❤ Aș începe prin a-i povesti una dintre cărțile care m-au impresionat și aș conduce-o până la punctul culminant, după care aș îndemna-o să citească respectiva carte. Metoda asta a funcționat perfect în cazul meu. 😉

25 ❤ Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…

… ❤ Să trăiesc cât mai fericită, rănind cât mai puțini oameni în jurul meu. Nu-mi doresc averi. Râvnesc doar la mai mult timp: mai mult timp liber, pe care să-l petrec cu familia mea sau punând în practică proiectele viitoarelor cărți, fără a fi distrasă de altceva. Mai mult timp liber pentru citit sau pe care să-l petrec în compania oamenilor de calitate.
Să nu mă înțelegeți greșit: n-aș renunța la nimic din ceea ce am în prezent. Îmi face o deosebită plăcere să vorbesc cu oamenii, să-i consiliez în farmacie, aproape la fel de mult pe cât îmi place să scriu… Aproape. 🙂

Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte …

❤ Dragii mei, trăiți! Trăiți frumos, cu bucurie, jucați-vă, iubiți, faceți toate lucrurile care vă aduc fericire. Dar mai ales, citiți! Cărțile sunt portaluri spre alte lumi …pășiți în ele și experimentați un alt univers. Zâmbiți cât puteți de des. Chiar dacă aparent nu există niciun motiv de bucurie, făceți-o oricum …în contul zilei de mâine!
Vă asigur că fiecare zâmbet de mâine își are rădăcina în ziua de azi!A voastră mereu, cu dragoste, Raluca Butnariu.

❤ O discuție frumoasă și interesantă

Eu vă mulțumesc mult Dna Butnariu pentru acceptarea acestei provocări și pentru împărtășirea atâtor momente deosebite și, până în acest moment, neștiute din viața Dvoastră.
Vă doresc mult succes în realizarea planurilor propuse și să vă bucurați de un număr mare de oameni ce vă admiră și vă iubesc creațiile, iar noi cu drag vom urmări toate noutățile Dvoasră literare apărute.
Să puteți culege mereu și oriunde acea inspirație necesară pentru a crea și a face lumea și omul din ea mai frumoase și mai bune.

❤ Sănătate și numai bine! ❤

Pentru a accesa mai ușor paginile Autorului puteți face clic pe oricare poză sau pe denumirea conturilor din articol.
Cărțile le puteți comanda făcând clic pe site-urile indicate mai sus.

2 comentarii

  1. Avatarul lui Geo Geo spune:

    Frumos!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Muoțumesc 😘❤

      Apreciază

Comentariile sunt închise