Valerian Ciobanu

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

Născut … ❤ … în comuna Cobâlea, pe atunci în raionul Florești.
Frați/surori… ❤ … un frate cu numele Vasile.
În copilărie mă vedeam… ❤ … Ca toți copii mă vedeam: ba căpitan pe o corabie maritimă, ba într-un avion supersonic, deși am fost la mare abia după clasa a 7 sau a 9-a la Oceakov, în apropierea unei insule nu prea mari, pe care doream să ajung. Mă vedeam și un pictor de calibru lui Ilia Repin, sau Grecu.
Obiectul preferat la școală era… ❤ … era geografia. Am luat chiar și un primul loc (1) la Olimpiada de geografie, dar nu călătorisem așa, ca în zilele noastre, cum au ocazia copiii de astăzi. Nopțile albe eu le-am văzut abia în anii de studenție, sosind în vizită la o bună cunoștință de a mea din orașul de pe râul Neva. Și primul zbor mai îndepărtat cu avionul spre munții Altai a fost tot în anii de studenție. Literatura îmi plăcea din anii de școală, doar că, mă orientam greu în ea. Aveam nevoie atunci de un profesor, care să-mi asigure un acces la toate orizonturile pe care eu le doream atinse.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)… ❤ … aceasta este prezentă în toate vârstele.
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… ❤ … Nu vă pot spune cu precizie. A fost odată…
Autorul care m-a făcut să visez este… ❤ … , și a fost: Mark Twain, apoi Jules Verne, și alții. N-a fost numai unul, ci o duzină, însă constant mi-a rămas Mark Twain.
Cartea preferată este… ❤ … cea, pe care o voi scrie în curând, și pentru ea voi primi Premiul Nobel pentru Literatură. Am exagerat, poate, un pic, sau poate mai mult, dar cărți preferate sunt prea multe, n-are nici un rost să mă ocup cu număratul lor.
M-am apucat să scriu… ❤ … din copilărie, mai ales în timpul verii, atunci când mi se terminau acuarelele, sau când pictura nu-mi aducea satisfacția maximă. Și m-am apucat să scriu de la vărsta cea mai frumoasă, adică de până la 11-12 ani și după… Dar mai serios am început să scriu din anii de studenție.
Acum stau (unde)… ❤ … în Chișinău, aproape de Valea Morilor. Deși, aș prefera să stau și undeva pe malul Nistrului, la o vilă. Nu vă spun la care. Mi-ar place să stau și la Balcic, în vreo vilă modestă din Grădina Reginei Maria a României. (unde)… (Unde am mai stat două zile și două nopți cu vreo 2 ani în urmă).

2 ❤ Prima mea scriere este (și la ce vârstă)…

… ❤ De fapt prima scriere a fost o destăinuire în suplimentul ”Adolescentul” al ziarului de odinioară ”Tinerimea Moldovei”, după care a urmat o corespondență în ziarul ”Farul nistrean”, care m-a determinat apoi să merg și să intru la Facultatea de Jurnalistică a USM. (anul 1975).

3 ❤ Prima mea publicație este… (genul literar, de unde vine ideea, mesajul cărții, dedicația, titlul vine primul sau ultimul, mai importantă este emoția/mesajul/…)

… ❤ Primele proze au apărut la editura ”Pontos” în 2005. Ambele cărți fiind intitulate astfel:Popas în Valea Adâncă” și  Potop din senin”. Deși până la acestea am mai avut vreo două cărți pe care eu le-am dat la cuțit, le-am tăiat. Mai rău a fost cu arderea desenelor mele într-un cuptor de topit bitumul fierbinte pentru asfalt. Pe acelea nu le-am recuperat și după acea faptă nesăbuită n-am mai putut picta, ori desena cu pasiunea de odinioară, din toată inima.

4 ❤ Lucrările scrise până la momentul actual sunt …

… ❤ „Popas in Valea Adancă”, Editura Pontos, 2005;
❤ „Potop din senin”, Editura Pontos, 2005;
❤ „Din lutul iubirii”, Editura Pontos, 2007;
„Cobîlea, izvoare de lumină”, Editura Iulian, 2006;
❤ „Nume şi Lume”, Editura Pontos, 2008;
❤ „Ave numele tău”, (2010);
❤ „Memorie pulsativă”, Editura Pontos, 2010;
❤ „Fulgere in tunel”, Editura Grafema Libris, 2012;
❤ „Ultimul extraterestru”, Editura Labirint, 2014;
❤ „Destăinuiri deasupra Carpaţilor”, Editura Labirint, 2016;
„ Aproape de Carpaţi”, Editura Gens Latina, Alba Iulia, 2017;
„Rezervația morții”, Editura ePublishers & Editura CORESI, București, 2018; 
❤ „Rebela Rovelia, și Rovelia”, la editura tip. ”Contrast-Design”, Chișinău, 2019.

5 ❤ Cea mai mare provocare din viața mea este (a fost)…

… ❤ Probabil, că provocarea a fost. Atunci când… Însă nu face ca să-mi amintesc aici de ea.

6 ❤ Cel mai mare critic al scrierilor mele…

… ❤ … Este cititorul, dar și colegii de breaslă: Adriana Serb (București), Letiția Adela (Spania), Daniel Ioniță (Australia, Sidney), Maria Tonu din Canada, Mihaela Gudană din județul Galați și, bineînțeles, poetul din Chișinău Ianoș Țurcanu, cât și alții ca dumnealui. Criticul literar Alex Ștefănescu de la București încă nu și-a spus cuvântul lui. Sper însă, că o să-l spună, o să-l scrie cândva!

7 ❤ Iubitorii de carte pot procura cartea mea…

… ❤ De la autor și de la editura ”Coresi”, București; prin amazon.com, emag.ro , librariadelfin.ro, amazon.es, etc.

8 ❤ Cartea cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este …

… ❤ de Richard Flangan ”Să bați din palme cu o singură mână”.

9 ❤ Sportul și alimentația în viața mea…

… ❤ M-am ocupat cu atletica ușoară. Azi doar mersul pe jos, alergările mai rar, ca și săriturile în lungime și în înălțime, poate foarte rar în apă…

10 ❤ Acum scriu …

… ❤ Bineînțeles, scriu! Proză scurtă, interviuri, etc. Și traduc multe sentințe penale.

11 ❤ Personajele de sex opus mi se dau…

… ❤ ușor, bineînțeles, spre exemplu: Letiția Leu, Rovelia și altele.
Cu ajutorul lor am făcut cunoștință chiar și cu o poetă Letiția Adela, care se află în Spania. Dar e bucureșteancă, e româncă. Ea mi-a trimis și cartea dumneaei cu poezii la care eu am scris o mică referință.

12 ❤ Cât de greu/ușor îmi este să trec de la lucrarea scrisă deja la una nouă?

… ❤ N-am nici o problemă. A scrie este o stare de fericire pe care fiecare și-o construește așa cum poate, e o aventură spirituală în care te simți vultur.

13 ❤ Pasiunile mele sunt scrisul și ….

… ❤ călătoriile, deși n-am ajuns până la Atlantic sau Pacific, însă eram să ajung! Probabil, n-a fost să fie…

14 ❤ Când scriu (e nevoie de liniște totală și multă concentrare /o fac cu muzica pornită / …)…

… ❤ nu neapărat. Pot scrie oriunde. Însă mai bine acasă, dar și la locul de muncă, după orele 17-18.

15 ❤ Slăbiciunile mele sunt…

… ❤ ca ale altor zeci de mii…

16 ❤ Activitatea mea poate  fi urmărită de cititori pe …

… ❤ facebook: Valerian Ciobanu, pe www.poezie.ro, pe www.stihi.ru  , www.proza.ru și de la BNRM, Biblioteca municipală B. P. Hasdeu, de pe alte surse din România.

17 ❤ Literatură asemănătoare ca stilul meu (nu am întâlnit/ am întâlnit la…)…

… ❤ Ba da, am întâlnit. Nu sunt eu primul, recunosc. Că până la mine, au fost foarte mulți și foarte mari scriitori ai lumii.

18 ❤ Opera (creația artistică) mea iubită este… scrisă de…

… ❤ poate mă voi destăinui altădată!

19 ❤ Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…)

… ❤ Până la capătul universului, pentru că e o cale așa de lungă… Și e infinit de departe!

20 ❤ Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi… 

… ❤ băiatul din cartea „Aventurile lui Tom Sawyer”  (De ce?…) Pentru că îmi părea că semănam cu dânsul în copilărie.

21 ❤ O zi din viața mea …

… ❤ Toate-s bune. În atâțea ani! Însă, aleg una din luna februarie 2020. În ziua dată am ieșit din rutina de la locul de muncă și dis-de-dimineață am pornit spre Galați, spre Dunăre. Am redevenit călătorul de odinioară. Și fără grijă, am purces pe jos de la Giurgiulești spre punctul de trecere. Un tânăr de la un ghișeu m-a atenționat amabil că nu se permite așa. M-am conformat și am oprit primul automobil de ocazie în care am urcat. În el erau doi pasageri, o tânără elvețiană și un domn, puțin mai în etate, și tot de undeva din Europa de Vest. Am legat cu ei un capăt de vorbă și într-o clipă toată distanța dintre Giurgiulești și Galați a dispărut. M-am dat jos lângă Biblioteca Județeană V. A. Urechia din Galați. Acolo m-au întâmpinat cu plăcere, m-au cazat într-un hotel, chiar pe malul fluviului, apoi a urmat o frumoasă lansare de carte a unui poet foarte bun, originar din Galați. Victor Marola e numele dumnealui. Am fost invitat la Galați de dumnealui. În acea zi , pe bune, m-am simțit scriitor adevărat. În alte zile  – sunt doar un funcționar public la Judecătoria Chișinău.

22 ❤ În lumea în care trăiesc îmi displace …

… ❤  că proștii îi urăsc pe isteți. Că mediocritățile îi sapă pe cei inteligenți. Iar cei inteligenți îi detestă pe cei și mai inteligenți. Menționez că la noi mediocritățile sunt niște mancurți și prin asta încă e puțin spus. Mancurții îmi displac, trădătorii, mai pe scurt… cred că mă înțelegeți și Dvs!

23 ❤ Editura cu care colaborez este…

… ❤ Coresi, din București, deși ea nu se mai numește doar așa, ea e un întreg grup editorial în frunte cu distinsul poet, traducător, prozator, editor profesor universitar Vasile Poenaru.

24 ❤ Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit ?

… ❤ În acest moment? Ia-și comunica o taină, una, pe care, dacă o va afla și el… Însă va trebui mai întâi să se apuce de citit, fie măcar  și romanul meu ”Rezervația morții” sau „Aproape de carpați” în care am o previziune pentru viitor și iată că, parțial o parte din ea devine realitate dură.

25 ❤ Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…

… ❤ o taină pe care o voi destăinui în următoarea mea carte.

Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte …

❤ Toate cuvintele s-au spus deja. Ne-au mai rămas faptele noastre! ❤

❤ O discuție interesantă<3

Eu vă mulțumesc mult pentru acceptarea acestei provocări Dle Ciobanu și pentru împărtășirea atâtor momente deosebite și, până în acest moment, neștiute din viața Dvoastră.
Vă doresc mult succes în realizarea planurilor propuse și să vă bucurați de un număr mare de oameni ce vă admiră și vă iubesc creațiile, iar noi cu drag vom urmări toate noutățile Dvoasră literare apărute.
Să puteți culege mereu și oriunde acea inspirație necesară pentru a crea și a face lumea și omul din ea mai frumoase și mai bune.

❤ Sănătate și numai bine! ❤

Pentru a accesa mai ușor paginile Autorului puteți face clic pe oricare poză sau pe denumirea conturilor din articol.
Cărțile le puteți comanda făcând clic pe site-urile indicate mai sus.

Publicitate