Aura B. Lupu

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

Primul moment important (hai să le scriu în ordine cronologică, e mai simplu) a fost când am primul șut în… de la viață, la 18 ani, apoi când m-am căsătorit, 3 – când am devenit mamă, 4 – când am divorțat, 5 – când mi-am întâlnit sufletul pereche, 6 – când l-am luat pe Edi, pudelul nostru negru, 7 – când mi-am luat lumea în cap și am plecat, 8 – când am venit toți cinci aici, în Belgia, 9 – când ne-am cumpărat o casă, 10 – când am început să scriu, 11 – când am publicat o carte și 12 – când Vlad, mezinul, și-a luat licența la Universitatea din Gent, aflată în top 200 al celor mai bune universități din lume. Și mai sunt multe, dar nu vi le mai înșir acum pe toate, o să le aflați, treptat, din cărțile mele.
Născută … Dej, jud. Cluj.
Frați/surori… Un frate, mai mare, Dan.
În copilărie mă vedeam… stewardesă.
Obiectul preferat la școală era… limba și literatura română.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)… când am furat pomițe (dude)… (la ce vârstă)… pe la vreo șapte ani.
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… tot pe la șapte ani, Călin era numele lui și-l iubeam în tăcere, suferind nespus că el nici nu mă băga în seamă și mângâia pletele altei fete.
Autorul care m-a făcut să visez este… Sunt mulți, Mihail Sebastian, Radu Tudoran, Cella Serghi, Ionel Teodoreanu, N.D. Cocea, Marin Preda, Marie-Anne Desmarest, Margaret Mitchell, Erich Segal, Ileana Vulpescu și mulți, mulți alții. De fapt fiecare autor pe care l-am citit (și îl citesc) asta face, mă face să visez. Magie.
Cartea preferată este… No, și aici mi-e greu să aleg, „Torente”, „Vinul de viață lungă”, „Pe aripile vântului”, „Jane Eyre”, „La răscruce de vânturi”, „La Medeleni”, „Arta conversației”, „Love story” ș.a.m.d. Îmi pare rău, chiar nu pot să aleg.
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vărstă)… dintr-un motiv simplu: era felul meu de-a exprima emoțiile ce trebuiau ascunse și gândurile ce nu puteau fi rostite. (la ce vârstă)… 12-13 ani, eram încă în școala generală.
Acum stau (unde)… Hamme, Belgia.

2 ❤ Prima mea scriere este (și la ce vârstă)…

Într-un jurnal, pe la 12-13 ani.

3 ❤ Prima mea publicație este… (genul literar, de unde vine ideea, mesajul cărții, dedicația, titlul vine primul sau ultimul, mai importantă este emoția/mesajul/…)

„Trăirile Aurei”. Este o carte despre exact ce spune titlul ei. Emoții, gânduri, fapte petrecute în fiecare zi. Un jurnal, dacă vreți. Povestiri scurte, întâmplări adevărate. Despre dragoste și ură, gelozie și trădare, bătălii câștigate sau pierdute. Bucăți din mine. Puse într-un singur loc, în încercarea de-a mă regăsi. Eu. Și atât.

4 ❤ Lucrările scrise până la momentul actual sunt …

Vol. 1 și 2 din „Trăirile Aurei”. Am mai participat la două antologii, „Vara Cuvântului” și „Iarna Cuvântului” apărute le ECreator.

5 ❤ Cea mai mare provocare din viața mea este (a fost)…

Mda, și aici sunt multe, greu de ales pe cea mai cea. Dar hai să spun că cea mai mare provocare a fost să fiu la 2000 km depărtare de copiii mei și să mă descurc singură-singurică, cu câțiva euro în buzunar, într-o țară străină. Adică să supraviețuiesc, efectiv.

6 ❤ Cel mai mare critic al scrierilor mele…

eu însămi.

7 ❤ Iubitorii de carte pot procura cartea mea…

libris.ro/carti/trairile-aurei-vol-2
carturesti.ro/carti/trairile-aurei- vol-2
m.cel.ro/carti/trairile-aurei-vol-2
cartepedia.ro/carti/aura-b-lupu/trairile-aurei-vol2
emag.ro/carti/trairile-aurei-vol-2

8 ❤ Cartea cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este …

Kristin Hannah, „Drum în noapte”.

9 ❤ Sportul și alimentația în viața mea…

sunt foarte importante, încerc să mănânc cât mai sănătos iar fără sport nu-mi pot vedea viața, musai să fac mișcare în fiecare zi, chiar și-n zilele mai puțin bune, dacă nu pot să alerg, măcar merg pe jos, fac yoga, îmi place să înot (sunt Rac, așa că este de la sine-înțeles, nu?) și iubesc să merg cu bicicleta, m-am molipsit de la belgieni, al căror sport național acesta este: fietsen – ciclismul. Bine, să ne înțelegem, eu practic sportul la nivel de amator.

10 ❤ Acum scriu …

re-scriu, de fapt, o ediție revizuită și îmbunătățită a primului volum din „Trăirile Aurei”, care să fie disponibil și în România, alături de vol.2. Mai am un roman în lucru, o poveste inspirată din fapte reale. (Cum altfel?)

11 ❤ Personajele de sex opus (le descriu ușor, greu, …)

io zic că ușor.  

12 ❤ Cât de greu/ușor îmi este să trec de la lucrarea scrisă deja la una nouă?

Destul de ușor.

13 ❤ Pasiunile mele sunt scrisul și ….

cititul, evident, cred că astea două merg mână-n mână, îmi place mult să călătoresc, să descopăr locuri noi, iubesc marea, fluturii (prietenii știu de ce), apusul mă fascinează iar o altă pasiune este fotografia (se și vede de altfel pe Facebook).

14 ❤ Când scriu (e nevoie de liniște totală și multă concentrare /o fac cu muzica pornită / …)…

nu neapărat, pot scrie oriunde, în natură, pe o bancă sau pe o pătură, la soare, important este să am un caiet și ceva de scris la îndemână.

15 ❤ Slăbiciunile mele sunt…

animalele,câinii în special și-n particular pudelii negri. Nu pot să văd pe stradă vreunul și să nu încerc (cu permisiunea stăpânului, evident) să-l mângâi. Cititorii mei știu de ce. Edi, forever.

16 ❤ Activitatea mea poate  fi urmărită de cititori pe …

Facebook: Aura B. Lupu , pe Instagram: aura.lupu și pe blog: aurablupu.com.

17 ❤ Literatură asemănătoare ca stilul meu (nu am întâlnit/ am întâlnit la…)…

nu știu, nu pot să mă pronunț, îi las pe alții să o facă.

18 ❤ Opera (creația artistică) mea iubită este… scrisă de…

Sunt multe, dar hai să zic „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell.

19 ❤ Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…)

înapoi in viața mea, la 18 ani, dar, știți cum se zice, cu mintea de-acum. (De ce?…) Păi cine n-ar vrea să aibă șansa să-și îndrepte greșelile?

20 ❤ Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi…  (De ce?…)

Scarlett O’Hara (De ce?…) Să-i spun să-l lase-n pace pe Ashley și să-l iubească pe Rhett.

21 ❤ O zi din viața mea …

e minunată și extraordinară; nu vreau să mai trăiesc zile anoste, așa că am decis să trăiesc așa cum am visat dintotdeauna. Să fac ceea ce-mi place, nu doar ceea ce trebuie, să trăiesc fiecare zi din plin și fără regrete. Să mă bucur de fiecare clipă și să fiu recunoscătoare pentru tot ce am acum în viața mea.

22 ❤ În lumea în care trăiesc îmi displace …

abuzurile de orice fel.

23 ❤ Editura cu care colaborez este…

Libris.

24 ❤ Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit ?

Îmi place tare mult ce-a spus George R.R. Martin, așa că o să-l citez: „Un cititor trăiește o mie de vieți înainte de a muri. Omul care nu citește trăiește doar o singură viață.”

25 ❤ Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…

să fim (și să rămânem!) sănătoși. Restul sunt detalii.

Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte …

În primul rând vreau să le mulțumesc din suflet cititorilor mei, fără voi n-aș fi ajuns aici, sunteți extraordinari! Iar tuturor iubitorilor de carte le transmit un mare „Bravo!”, e singura iubire care n-o să vă trădeze niciodată.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu

❤ O discuție frumoasă și interesantă ❤

Eu vă mulțumesc mult Stimată Aura pentru acceptarea acestei provocări și pentru împărtășirea atâtor momente deosebite din viața Dvoastră.
Vă doresc mult succes în realizarea planurilor propuse și să vă bucurați de un număr mare de oameni ce vă admiră sincer creațiile, iar noi cu drag vom urmări toate noutățile Dvoasră literare apărute.
Să puteți culege mereu și oriunde acea inspirație necesară pentru a crea și a face lumea și omul din ea mai frumoase și mai bune.

❤ Sănătate și numai bine! ❤

Pentru a accesa mai ușor paginile Autorului puteți face clic pe oricare poză sau pe denumirea conturilor din articol.
Cărțile le puteți comanda făcând clic pe site-urile indicate mai sus.

Publicitate

7 comentarii

  1. Poteci de dor spune:

    Felicitări pentru acest interviu deosebit! Aura e minunată şi am mai descoperit-o puţin şi acum.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc pentru aprecieri 😊 Mă bucur că V-a plăcut interviul nostru.
      Aura chiar e minunată.

      Apreciat de 1 persoană

  2. ecoarta spune:

    Eşti minunată, Aura! Eşti o femeie vrednică de toată lauda!🤗🤗🤗 🌼🌼🌼 🍀

    Apreciat de 1 persoană

  3. Aura B. Lupu spune:

    Mulțumesc din suflet! 🙏❤️

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eu îți mulțumesc mult draga Aura pentru receptivitate, blândețe și căldură ta. Pentru acest prim interviu deosebit și sper să le accepți și pe toate care vor urma 😘😘😘

      Apreciat de 1 persoană

      1. Aura B. Lupu spune:

        Cu mare drag! 🙏💖💝

        Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise