Nicoleta Beraru

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

Născută … într-un sat din Moldova, Tătăruşi.
Frați/surori… o soră.
În copilărie mă vedeam… învăţătoare.
Obiectele preferat la școală erau… limba şi literatura română.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)… din şcoala primară, când, împreună cu prietena mea, făceam spiritism – chemam spiritele lui Ştefan cel Mare și al lui Eminescu de pe cealaltă lume. Odată, ascunse în baie, în întuneric, aproape am fost surprinse de unul din părinţii noştri şi am uitat să trimitem spiritele la casa lor. Câteva nopţi nu am mai putut dormi.
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… șaisprezece ani.
Autorul care m-a făcut să visez este… Ionel Teodoreanu.
Cartea preferată este… „Jocul cu mărgelele de sticlă”, de Hermann Hesse, apoi Dostoievski – „Fraţii Karamazov”, Turgheniev – „Părinţi şi copii”, dar şi operele lui Salman Rushdi – „Versetele satanice”, Umberto Eco – „Cimitirul din Praga”, Sandor Marai – „Confesiunile unui burghez”, Philippe Claudel – „Raportul lui Brodeck”,  Gogol – „Suflete moarte”,
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vărstă)… Am fost invitată să scriu pentru platforma „Sereniti”. „Women with a view”, apoi am trecut la „Catchy”. Cititorii sunt cei care m-au încurajat să-mi adun poveştile şi să le trimit la o editură.
Acum stau (unde)… în Belgia, de aproape 20 de ani.

2 ❤ Prima mea scriere este (și la ce vârstă)…

poezia „Noi doi suntem prieteni”, scrisă la vârsta de 7 ani şi citită pentru prima dată tatălui meu. I-a plăcut!

3 ❤ Prima mea publicație este… (genul literar, de unde vine ideea, mesajul cărții, dedicația, titlul vine primul sau ultimul, mai importantă este emoția/mesajul/…)

Cartea de povestiri, schiţe şi eseuri – „Ardei iuţi. Povestiri la imperfect”, 2018, Libris Editorial.
Titlul l-am ales după ce am alcătuit culegerea de povestiri. Iniţial s-a numit ‚Ardei copţi’ pentru că majoritatea povestirilor sunt străbătute de sentimentul de nostalgie, de dor de ţara natală. În aproape toate scrierile din acest volum cititorul asistă la o pendulare între două spaţii culturale – România, ţara de suflet, părăsită şi Belgia, ţara adoptivă, care m-a şlefuit, şi în care mi-am clădit o viaţă.

4 ❤ Lucrările scrise până la momentul actual sunt …

„Ardei iuţi. Povestiri la imperfect ”(2018) şi romanul „Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite” (2019).
„Luluta și Petrisor” aduce in fața ochilor cititorilor societatea româneasca măcinată de probleme actuale complexe: plecarea în străinătate, provocată de sărăcie și corupție, a milioane de români nevoiți să-și lase copiii acasă, în România, cu bunici, frați sau surori mai în vârstă, mătuși, unchi… În roman se face simțit mai ales dorul – dorul părinților și al copiilor despărțiți. Tot în romanul „Luluta și Petrisor” este prezentat satul românesc din Moldova cu tradițiile, obiceiurile, dar și cu neajunsurile sale. Fără a fi idealizată, la antipod este descrisă o societate stabilă, cu structuri bine definite, cu un firesc al vieții și al mersului lucrurilor – societatea belgiana, în care mama Lulutei și a lui Petrisor trăieste și munceste pentru a le asigura copiilor săi o viața mai bună decât cea de care ea are parte. Paralel cu aceste probleme complexe, este povestită dragostea dintre doi tineri provenind din două medii de viață diferite: o fată sărmană și un băiat provenind dintr-o familie înstărită și cultă.

5 ❤ Cea mai mare provocare din viața mea este (a fost)…

mutarea în Belgia şi învăţarea limbii neerlandeze.

6 ❤ Cel mai mare critic al scrierilor mele…

fiica mea.

7 ❤ Iubitorii de carte pot procura cartea mea…

www.libris.ro, www.carturescu.ro, www.cel.ro, emag.ro, elefant.ro.

8 ❤ Cartea cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este …

Cehov – „Stepa şi alte povestiri”.

9 ❤ Sportul și alimentația în viața mea…

sunt foarte importante. Mă plimb uneori câte 13-14 km cu soţul meu, iar fiica mea ne obligă să mâncăm sănătos – cvasivegetarian.

10 ❤ Acum scriu …

scriu. Din când în când. Ce va ieşi vom vedea. Se vrea roman.

11 ❤ Personajele de sex opus (le descriu ușor, greu, …)

le descriu mai greu. Scriu uşor cu voce de femeie. Pentru că sufletul femeii îl cunosc adânc, aş putea zice.

12 ❤ Cât de greu/ușor îmi este să trec de la lucrarea scrisă deja la una nouă?

Greu. Nu trec cu uşurinţă de la o scriitură la alta. După terminarea romanului „Luluţa şi Petrişor” am avut senzaţia că nu voi mai putea scrie niciodată. Am reînceput după aproape un an. E drept că nici nu prea mă bălăcesc în timp.

13 ❤ Pasiunile mele sunt scrisul și ….

plimbările. De asemenea desenele animate (Tom ans Jerry, Ernest et Céléstine, …) şi filmele vechi (Casablanca, Breakfast at Tiffany’s, Vacanţă la Roma, …), jazz-ul (Richard Galliano & Paulo Fresu, Philip Cahtherine, Anouar Brahem, Tord Gustavssen, …) şi pianul (Chopin, Handel, Bach, Mozart, Arvo Pärt, …)

14 ❤ Când scriu (e nevoie de liniște totală și multă concentrare /o fac cu muzica pornită / …)…

sunt foarte concentrată. Poate să tune şi să fulgere, eu îmi văd de ale mele, ca şi cum aș fi ruptă de lume.

15 ❤ Slăbiciunile mele sunt…

mămăliguţa cu brânză și cu smântână şi plimbările lungi în natură.  

16 ❤ Activitatea mea poate  fi urmărită de cititori pe …

Nicoleta Beraru şi Nicoleta Beraru – scrieri.

17 ❤ Literatură asemănătoare ca stilul meu (nu am întâlnit/ am întâlnit la…)…

este la Zola, mi s-a spus într-o recenzie. Descrierile din „Ardeii iuţi” cică aduc cu cele din povestirile lui Cehov (de aceea citesc acum Cehov – curioasă să vad asemănările, dar Cehov e taaare!, deci mi s-a făcut doar un mare compliment). Mai nou: romanul „Ana” al lui Em Sava. Eu descriu satul moldovenesc, Em Sava satul ardelenesc.

18 ❤ Opera (creația artistică) mea iubită este… scrisă de…

 Sunt multe : „Jocul cu mărgelele de sticlă”, de Hermann Hesse, apoi Dostoievski – „Fraţii Karamazov”, Turgheniev – „Părinţi şi copii”, dar şi operele lui Salman Rushdi – „Versetele satanice”, Umberto Eco – „Cimitirul din Praga”, Sandor Marai – „Confesiunile unui burghez”, Philippe Claudel – „Raportul lui Brodeck”,  Gogol – „Suflete moarte”. Iar din creațiile neliterare ar fi Brâncuși – „Madame Pogany”.

19 ❤ Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…)

aș vrea să mă teleportez doar în Canada. Sentimentele de civilizaţie, democraţie, libertate mi s-au părut acolo foarte puternice.

20 ❤ Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi…  (De ce?…)

aceasta ar fi cu personajele lui Ionel Teodoreanu din „La Medeleni” şi ale lui Orhan Pamuk. Felul în care scriu aceşti scriitori este atât de fascinant, încât m-aş lăsa plimbată prin Medeleni şi prin de Istanbul de oricare din personajele lor: Dănuţ, Olguţa, Monica sau de Osman, cel care descoperă în paginile unei cărţi o viaţă nouă.

21 ❤ O zi din viața mea …

e plină de muncă.

22 ❤ În lumea în care trăiesc îmi displace …

inegalitatea între oameni.

23 ❤ Editura cu care colaborez este…

Libris Editorial.

24 ❤ Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit ?

Cred că pofta de lectură se poate deschide la un pahar de vin şi o vorbă bună. Am o cumnată care este măicuţă augustină – o femeie foarte deşteaptă şi modestă, cu un extraordinar talent de povestitor. De câte ori mi-a povestit o carte, de atâtea ori am citit-o. Cred că şi dragostea ei pentru oameni, spiritul ei progresist m-au câștigat. Deci, în stârnirea poftei de lectură, un rol îl poate juca şi calitatea omului. Mă rog, asta e din experienţa mea.

25 ❤ Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…

să plec cât mai repede în vacanţă căci simt că-mi fac neuronii revoluţie.

Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte …

❤ Citiţi! În aceste vremuri complexe pe care le trăim informaţia e crucială! Literatura, ca şi artele, poate face din noi oameni mai puternici, mai liberi şi mai luminoşi. Altfel ne mănâncă întunericul! ❤

❤ O discuție frumoasă ❤

Eu vă mulțumesc mult pentru acceptarea acestei provocări Dna Beraru și pentru împărtășirea atâtor momente deosebite și, până în acest moment, neștiute din viața Dvoastră.
Vă doresc mult succes în realizarea planurilor propuse și să vă bucurați de un număr mare de oameni ce vă admiră și vă iubesc creațiile, iar noi cu drag vom urmări toate noutățile Dvoasră literare apărute.
Să puteți culege mereu și oriunde acea inspirație necesară pentru a crea și a face lumea și omul din ea mai frumoase și mai bune.

❤ Sănătate și numai bine! ❤

Pentru a accesa mai ușor paginile Autorului puteți face clic pe oricare poză sau pe denumirea conturilor din articol.
Cărțile le puteți comanda făcând clic pe site-urile indicate mai sus.

?

Publicitate