Ioana L. Popoviciu

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

Mă numesc Popoviciu Ioana.
Născută…
născută la Pucioasa, crescută în satul Dealu Frumos, comuna Pietroșița.
Frați/surori… Am un frate mai mic, Mihai Eugen, dar îi spunem Bebe. „Culpa mia”, când eram mici, mama îl striga Eugen, iar eu, neputând să-i pronunț numele, îl strigam „eugenie”. Așa că bunica (mamaia Lenuța) a hotărât să-l strigăm Bebe și așa a și rămas. Acum este un Bebe mare, cu doi bebeluși, unul de 5 ani, Andrei, și altul de 1 ani și 4 luni, Antonio.
În copilărie mă vedeam… scriitor și atât! Eram într-o zi de vară împreună cu una dintre verișoarele mele. Eu aveam 12 ani, iar ea cu 4 ani mai mult, și încercam să ne decidem viitorul. Verișoara dorea să devină infirmieră, iar eu scriitor. Să am o mașină de scris ( nici azi nu am această mașină de scris mult visată!), să stau în liniște sau să ascult muzică clasică, să scriu, să-mi curgă ideile. Verisoara mea îmi spunea: „păi, ce ți-ar plăcea să stai toată ziua închisă în casă, în fața mașinii de scris și atât?! Pentru mine ar fi plictisitor.” . Eu i-am răspuns: ” dar nu am cum să mă plictisesc, pentru că eu o să fiu în același timp in multe țări, voi zbura fără aripi, voi gusta natura, voi atinge norii, lucru pe care tu nu ai cum să-l înțelegi”. Am râs amândouă și ne-am continuat discuția cu privire la viitor.
Obiectul preferat la școală era… Limba română, literatura și istoria.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)… Unchiul meu cu mulți ani în urmă a lucrat în străinătate și când s-a întors de acolo a adus cu el un pachet de țigări cu „gust de ciocolată”, spunea el. Eu și verișoarele, fiind micuțe, ne întrebam ce gust or avea aceste țigări de ciocolată. Așa că, într-o zi am luat pe ascuns câteva țigări și ne-am refugiat într-o grădină, sub o căpiță de fân. Bineînțeles că am riscat să dăm foc căpiței, de „gustat acele țigări” nici nu s-a pus problema. Din fericire, nu s-a întâmplat o nenorocire – spun acum! Atunci aș fi spus că, din nefericire, de acest eveniment nu numai că au aflat ai noștri, toată familia, dar și întreg satul.
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… Primul fior al dragostei, primul sărut… la 16 ani, dacă îmi amintesc bine.
Autorul care m-a făcut să visez este… ) Poate sună ciudat, dar sunt 3 scriitori români: George Bacovia, Mihai Eminescu și Mircea Eliade.
Cartea preferată este… „Fiori sulla neve” ( „Flori pe zăpadă”), Kathleen E. Woodiwiss.
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vărstă)… Nu prea mă pricep să mă cert, de urât nici nu poate fi vorba… Așa că aveam nevoie de ceva pentru a-mi elibera durerile, emoțiile. Prima poezie am scris-o la moartea bunicului meu, tataia Dănilă, cel care s-a ocupat de educația mea.
Acum stau (unde)… în cel mai frumos loc din univers (cel puțin așa îmi pare mie!), in satul Dealu Frumos, comuna Pietroșița, înconjurată de oameni frumoși și muncitori. Natura pare ireală, un veșnic tablou al frumuseții.

2 ❤ Prima mea scriere este (și la ce vârstă)…

Așa cum am mai spus, o poezie dedicată scumpului meu bunic. Am scris-o la varsta de 10 ani.

3 ❤ Prima mea publicație este… (genul literar, de unde vine ideea, mesajul cărții, dedicația, titlul vine primul sau ultimul, mai importantă este emoția/mesajul/…)

Beletristică, „Tristețea care apune”, o culegere de poezii, în esență triste. Mesajul este însuși titlul, pentru că știu că până la urmă, tristețile, suferințele de orice tip apun. În privința titlului, meritul este în totalitate al celui mai bun prieten al meu. Într-o seară, vorbeam cu el la telefon și,  spunandu-i că majoritatea poeziilor sunt triste, dintr-o dată mi-a spus:  „atunci, tristețea să apună, gata, ce atâta tristețe?”.  Așa a luat naștere titlul primei mele cărți. O să-i spun doar:  „Mulțumesc, Ciprian”!

4 ❤ Lucrările scrise până la momentul actual sunt …

Beletristică: Tristețea care apune” și „La Terra di Bristena”, „Pe Moșia Bristenei”.

5 ❤ Cea mai mare provocare din viața mea este (a fost)…

Hotărârea de a-mi depune candidatura la funcția de primar al comunei mele, de a-mi pune viața în folosul comunității.

6 ❤ Cel mai mare critic al scrierilor mele…

Tatăl meu, a fost primul care mi-a ascultat lucrările. Îi plăcea să mă asculte și îmi aprecia munca, era sincer. De asemenea, mă critica, dacă nu-i plăcea, nu avea rețineri, nimic, spunea direct: „aici nu-mi place, trebuie să mai muncești”. Numele personajelor din cartea „Pe Moșia Bristenei” au luat naștere grație lui, el mi-a dat toate numele. Din păcate, nu a reușit să țină în mână niciuna dintre cărțile mele, dar sunt mulțumită că nu a plecat înainte să le citească. Așa cum erau ele scrise, pe diferite caiete.

7 ❤ Iubitorii de carte pot procura cartea mea…

de pe site-ul Libris.ro, Cărturești.ro, Literatura Romana, Esteto.ro, Librăria Delfin, Cartepedia.ro, eMAG și altele.

8 ❤ Cartea cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este …

Nu e propriu-zis o carte, dar cu ea mă „delectez” acum: Constituția României. Chiar daca poate părea absurd, o consider ca o „Biblie a dreptului românesc”. Cunosc deja foarte bine Constituția Italiei, iar acum, mai ales că mă pregătesc să intru în administrație, cred că este de datoria mea să o cunosc în totalitate și pe a noastră.

9 ❤ Sportul și alimentația în viața mea…

Fac aproape zi de zi o oră de sport împreună cu cumnata Andreea, nepotul Andrei și o echipă foarte frumoasă de la Herbalife. Am o alimentație sănătoasă, dar recunosc că sunt bună prietenă cu ciocolata și înghețata

10 ❤ Acum scriu …

Am terminat de scris „Crăiasa celor trei Anotimpuri”, o carte dedicată bunicilor, mai am puțin de scris la cartea „Pe Tărâmul lui Andrei”, dedicată nepotului meu, și foarte mult de scris la cartea „Nel Bosco di Argento”(„În pădurea de argint”).

11 ❤ Personajele de sex opus (le descriu ușor, greu, …)

reușesc să le descriu fără să întâmpin probleme serioase. Cel mai greu îmi este să mă descriu pe mine însămi, lucru evident, rar reușesc să dau interviuri !

12 ❤ Cât de greu/ușor îmi este să trec de la lucrarea scrisă deja la una nouă?

Trec cu ușurință, deoarece fiecare este o lume diferită, cu personaje față de care am un amalgam de sentimente. La fel, fiecare lume are gusturi și mirosuri pregnant

13 ❤ Pasiunile mele sunt scrisul și ….

Scrisul este pasiunea mea de suflet, cititul, călătoriile în natură, muzica rămân de bază. Îmi place muzica clasică și, mai nou, muzica lui Stejepan Hauser, o pasiune recentă, insuflată tot de cel mai bun prieten, Ciprian.

14 ❤ Când scriu (e nevoie de liniște totală și multă concentrare /o fac cu muzica pornită / …)…

o fac ascultând muzică clasică sau în liniște. Recunosc că nu ies niciodată din casă fără să am la mine un carnețel și un pix.

15 ❤ Slăbiciunile mele sunt…

Sunt prea umilă, cred… mai bine-zis, prea sfioasă… în lumea oamenilor mari încă n-am pierdut-o pe copilul din Ioana…  

16 ❤ Activitatea mea poate  fi urmărită de cititori pe …

Facebook Ioana L Popoviciu

17 ❤ Literatură asemănătoare ca stilul meu (nu am întâlnit/ am întâlnit la…)…

E greu de spus, eu am crescut cu poeziile lui Eminescu și Bacovia, nu știu dacă pot spune că eu creez în stilul cuiva sau, dimpotrivă, că nu am influențe.

18 ❤ Opera (creația artistică) mea iubită este… scrisă de…

„Floare albastră” și „Luceafărul” de Mihai Eminescu și „Walz” de Eugen Doga.

19 ❤ Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…)

În Perioada Romantică, la sfârșitul secolului XVIII-lea, anii 1800. Probabil pentru că Ioana e o romantică, o visătoare și se înscrie în paradigma epocii.

20 ❤ Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi…  (De ce?…)

Cred că aș dori s-o cunosc pe Veronica Micle, să pot să înțeleg cum a privit-o Eminescu.

21 ❤ O zi din viața mea …

este foarte încărcată. Sunt foarte matinală, la 6 dimineața sunt deja în picioare. Nu ies niciodată din casă până nu îmi iau un mic dejun consistent și sănătos. Nu beau niciodată cafea, sunt intoleranta. Lucrez foarte mult la diverse proiecte, citesc zilnic, scriu și  îmi închei ziua ascultând muzică alături de cel mai bun soț lume.

22 ❤ În lumea în care trăiesc îmi displace …

Îmi displac ignoranța, aroganța și răutatea. Cred că ele sunt sursele tuturor relelor.

23 ❤ Editura cu care colaborez este…

Libris Editorial.

24 ❤ Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit ?

Este cel mai greu, mai ales în vremurile noastre și mai ales atunci când se pune problema să motivezi pe cineva care nu are această deprindere de timpuriu. Mie mi-e ușor, pentru că am crescut alături de cărți, am citit mereu, dar nu multă lume astăzi, în epoca tehnologiei, înțelege acest mod de viață. Cred că o bună pledoarie sunt cărțile mele, sunt poveștile vieții mele. Este  modul în care eu spun lămurit lumii că se poate să trăiești fără să citești, dar nu merită s-o faci. 

25 ❤ Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…

A scrie cat mai multe cărți, a deveni mămică și a fi mereu disponibilă să le vin în ajutor oamenilor.

Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte …

❤ Aici mi-e mai simplu: sunt între prieteni, pentru că toți cititorii de carte îmi sunt, în mod virtual, prieteni. Așadar, prieteni, nu renunțati la pasiunea noastră, căci este singura care va rezista vremurilor. Vă aștept să ne revedem în biblioteci, în librării, între aceste minuni multicolore și foșnitoare, mirosind a cerneală și vă îmbrățișez cu toate florile locurilor mele natale, ale căror povești sunt deghizate și în cărțile mele.  ❤

❤ O discuție interesantă ❤

Eu vă mulțumesc mult Ioana pentru acceptarea acestei provocări și pentru împărtășirea atâtor momente deosebite și, până în acest moment, neștiute din viața Dvoastră.
Vă doresc mult succes în realizarea planurilor propuse și să vă bucurați de un număr mare de oameni ce vă admiră și vă iubesc creațiile, iar noi cu drag vom urmări toate noutățile Dvoasră literare apărute.
Să puteți culege mereu și oriunde acea inspirație necesară pentru a crea și a face lumea și omul din ea mai frumoase și mai bune.

❤ Sănătate și numai bine! ❤

Pentru a accesa mai ușor paginile Autorului puteți face clic pe oricare poză sau pe denumirea conturilor din articol.
Cărțile le puteți comanda făcând clic pe site-urile indicate mai sus.

În articol sunt prezentate poze din arhiva personală a scriitoarei (cu acordul acesteia).