„Trandafirul scoțian” – ⋞recenzie⋟

„Trandafirul scoțian”
Raluca Butnariu

roman istoric (621 pag)
Librex Publishing, 2020

,,Viata asta este prea scurtă pentru regrete prostești sau pentru alegeri dictate sub imperiul orgoliului. Este prea scurtă pentru a ne refuza bucuria de a trăi asa cum simțim. Hai să ne traim ce avem acum împreuna. Haide să nu ne gândim la viitor și să ne rezumăm deocamdată la ziua de azi..la fiecare zi de azi.’’

Raluca Butnariu este creatoarea unui univers magic care te „obligă”, în sensul frumos al cuvântului, să guști și să savurezi doar în întregime povestea sa captăndu-ți atenția chiar de la primele pagini ale cărții (chiar și dacă cartea este una foarte voluminoasă asta e „nimic”, deoarece povestea este TOTUL). Ea este autoarea care mânuiește arta scrisului frumos mai bine decât cineva abilitatea de a citi frumos și care te face să îți găsești super forțe să nu dormi trei nopți pentru a ajunge la acel „Sfârșit…? …poate” al povestei.

„Trandafirul scoțian” este un roman istoric deosebit pe care îl simți, îl vezi, îl trăiești.
O poveste ca o viață reală – cu umor și ghidușii, cu cățărat în copac și savurarea aromei de iarbă proaspăt crescută, cu surâsuri jucăușe și prietenie adevărată, cu oameni blânzi și unii mai ipocrizi, cu plăcerea de a savura din desert… wisckey… bere… competiții… și, desigur, dragoste în toate fazele de trăire a acesteia (prietenie, scântei magice, îndrăgostire, gelozie, protecție, ură, detestare și iar dragoste)

Când am început să citesc cartea „Trandafirul scoțian” și am dat, în primele pagini, peste multe multe descrieri, recunosc că m-am cam „pierdut” în ele exact ca și noul majordom al ducelui de Ross când „se holba pierit la cartea de vizită… care cuprindea… întregul șir de titluri ce-i apăsau umerii de mai bine de un deceniu” lui Braxton, pe care tânărul trebuia să le spună cu voce tare. Dar cu fiecare pagină ce înaintăm mi se deschideau tot mai larg porțile unei grădini magice în care frumusețea și aroma adorabilă a trandafirului roșu mă îmbăta cu aroma sa și cu descrierile sale duioase și mă atrăgea tot mai mult în mrejele povestei sale. Astfel, la finalul cărții am descoper nu doar o poveste, ci o adevărată trăire!  🌹🌹🌹

Secolul al XIX-lea – o lume fermecătoare unde frumusețea și eleganța plutesc în aer fiind frumos parfumate cu aroma unei roze roșii. Vremuri de ducese și marchizi, de lorzi și grafi, prinți și regi, cu regate și palate, cu cai sprinteni și calești frumoase (chiar dacă nu sunt prea comode 🙂 ), rochii lungi și baluri grațioase, întâlniri în scopuri caritabile sau pentru licitații… O lume cu de toate!!! Un „all inclusive” din punt de vedere imaginar și emoțional.

Și acum să facem cunoștință.

Ea 😍 , „Excelență”, Rosalind Roseberry – o tânără fermecătoare și foarte isteață, mereu scaldă în admirația adoratorilor înfocați,
o ducesă suficient de bogată – este ca o reflecție în oglindă, doar că feminină, a iubitorul de viață și frumusețe marchiz.

„Știa cu exactitate cum să-și moduleze vocea, să-și nuanțeze privirea sau să surâdă pentru a aduce interlocutorul acolo unde îl voia ea: adică în genunchi, la picioarele ei, privind-o adorație!”


El 😍, „Alteță”, Braxthon Hamilton – un tânăr, chipeș, deștept, posesor al unei averi greu de imaginat, un tip carismatic, cel mai marchiz dintre marchizi și, neapărat, un libertin înrăit.

„era coșmarul viu al tuturor guvernanților din capitala, visul secret al oricărei debutante și dorința ascunsă, fierbinte a oricărei femei sub 60 de ani…”

O iubire copilărească neglijată, ură și pasiune, dragoste și respect, responsabilitate și nepăsare, adevăr și… alt adevăr. Ca un băț cu două capete este arătată una dintre laturile dragostei în care fiecare îndrăgostit își poate avea dreptatea sa și viziunea sa asupra unor momente, acolo unde de la dragoste până la ură e doar un singur pas” și invers.

Deosebite, splendide și irepetabile au fost toate întâlnirile, privirile, discuțiile, ba chiar și tăcerile dintre cei doi îndrăgostiți. Trebuie să poți vorbi fără cuvinte… cu note muzicale interpretate la pian, cu foșnetul unei scrisori expuse pe hârtie și desfăcute cu mare atenție, sau chiar cu o expirație mai zgomotoasă. Să poți vorbi afectuos în tăcere și calm când în suflet e zbucium.

Limbaj fluent, umor molipsitor, replici „bestiale”, situații captivante, anturaj ademenitor, arome parfumate, intrigi continui, dragoste nesfârșită, senzualitate nesecată, grație asiduă, natura pură, sentimente curate, cochetărie grațioasă, dansuri seducătoare, comunicări inteligente, personaje răsfățate prin înzestrarea cu calități, emoții și trăiri irepetabile – de toate ne bucurăm din plin în acest volum.

Dacă aș vorbi prin note muzicale aș zice că la baza romanului este uvertura la opera „Nunta lui Figaro” de Mozart, unde rafinamentul și sensibilitatea coardelor de vioară este totalmente acoperit cu jucăușul și năstrușnicul țambal 😊

O carte ce merită citită, o poveste ce trebuie descoperită.

Volumul „Trandafirul scoțian” îl puteți găsi AICI:

În articol, cu acordul doamnei Butnariu, sunt folosite și poze din arhiva sa personală.