Nina Marcu

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

Cred că sunt mai multe. Mult mai multe. Foarte multe. Momente importante, zic. Dacă stau să mă gândesc bine, aproape mereu e câte un moment important. Cu magie de prestidigitator, viaţa le strecoară pe astea vitale printre alea insignifiante. Dar, s-o luăm după tipicul interviurilor pe care, din drag de literatură şi de cuvântul scris, le realizezi tu, Naty.
Născută … M-am născut la ţară, într-o comună de la porţi de Bărăgan, Adâncata se numeşte. Într-o toamnă brumată şi rece, de şi ursitorile, când au ajuns, s-au băgat, înfrigurate, la gura sobei. Da, m-am născut la ţară. Am crescut şi am trăit la ţară. Nu numai că nu am ascuns vreodată asta, nu numai că nu mi-am renegat niciodată rădăcinile, dar m-am şi fălit, pe oriunde am fost şi pe oriunde m-a dus viaţa, cu faptul că sunt fată de la ţară. Tot ce se face şi se trăieşte la ţară, am făcut şi am trăit. Am alergat desculţă prim praful lăptos al drumului. Am fost, pentru că-mi plăcea, deşi ai mei nu erau de acord, cu vaca. Am mâncat, direct din copac, mere verzi şi nespălate. Am furat caise şi prune şi cireşe, cu alţi copii, de pe unde am putut. M-am urcat în toţi pomii din curte, ca să le culeg, pentru dulceţuri, rodul. Am fost la cules de porumb şi de sfeclă. M-am bucurat de gustul minunat al roşiei din grădină, pe care o înfulecam goală, printre rândurile frumos aranjate, din curtea casei părinteşti. Am copt porumb în spuza jarului şi am stat la poveşti lângă foc. Mi-a intrat pământ pe sub unghii, m-am spălat în lighean şi în albie, m-am jucat pititea pe toate liniile, aşa spuneam, pe atunci, străzilor, din comună. Şi am citit, cu patimă, cu foame, cu însetare, toate cărţile din cele două biblioteci din comună, cea – asta era denumirea – comunală şi cea şcolară. Câte şi mai câte n-am făcut! Aveam, deşi părea că sunt îngrădită de părinţi, toate libertăţile din lume, ba, chiar şi lumea pe mână.
Frați/surori… Mai am un frate. Sora noastră s-a mutat la stele, demult, pe când avea doar – aproape – 19 ani.
În copilărie mă vedeam… Scriitoare. Numai scriitoare mă vedeam. Ba, chiar una de succes. Bunica mea, când mă observa cu cărţile după mine, toată ziua, bună ziua, îmi spunea: pune mâna şi deschide ochii, orientează-te spre o meserie serioasă, că terfeloagele alea de cărţi nu sunt de viitor. Nu ştiu, probabil, din fericire, n-am ascultat-o niciodată.
Obiectul preferat la școală era… limba şi literatura română. Tot pe podium, erau istoria şi limbile străine.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)… Făceam destule. Ca să nu zic multe. La ţară, noi, copiii, eram liberi. Am crescut şi am trăit liberi. Fără restricţii şi fără oprelişti. Desigur, câte o ciufuleală, câte o chelfăneală, câte un cotor de mătură peste fund primeam când făceam prostii. Dar, nu eram duşi în piaţa publică pentru asta. Nu eram copii răi, da’ năzdrăvănii făceam. Ce-mi vine-n cap, aşa, la prima mână… Eram, printre copiii din vecini, cea mai mică. Aşa că, ăştia mai mari făceau pe deştepţii şi mă luau în balon. Mă trimiteau să cumpăr de trei lei ia-mă de păr, de la alimentară, de la nea Tudor, sau ziceau să facem întrecere de alergat, cu nişte tenişi care fug singuri, doar să vâr picioarele în ei, şi pot să câştig întrecerea. Când m-am prins că ei fac mişto de mine, pe la cinci, şase ani, le-am legat şireturile faimoşilor tenişi care aleargă singuri, să cadă şi ei. Despre sârmele pe care le legam dintr-o parte într-alta a străzii, ca să cadă câte un om cu bicicleta, nu mai spun. Nici despre dovlecii cu lumânări în ei, cu care speriam babele. Copiii de azi nu trebuie să citească asta.  
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… Nu mai ştiu. Sunt foarte pretenţioasă la oameni şi la iubiri – nu doar, în general sunt foarte pretenţioasă şi exigentă – şi nu m-aprind prea uşor. Probabil, prin adolescenţă, când săream pe geam ca să mă duc cu prietenele pe şosea, cum ziceam noi, să ne întâlnim cu nişte băieţi cu care aveam idile.
Autorul care m-a făcut să visez este… Am învăţat buchiile la cinci ani. Aşa că, prin clasa a – III – a citeam, cu pasiune, „Cireşarii” lui Chiriţă. Da, Constantin Chiriţă mi-a pus, cel dintâi, sufletul şi mintea pe starea de visare. Eram pe rând Maria, Lucia, Victor, Ursu, Tic, Dan, Ionel, ba şi Ţombi. În toate aventurile lor am fost cu ei. N-am lipsit de niciunde. Am râs, am plâns, am făcut deducţii, am trăit ce-au trăit ei. Prima dată – spun prima dată, pentru că am lecturat de, nu ştiu, 20 de ori Cireşarii – n-am citit decât cele trei volume de la început. Pe următoarele două nu reuşeam deloc să le prind la bibliotecă. Mi s-a părut, multă vreme, că asta e cartea perfectă. Când şi când, chiar şi în adolescenţă, mă întorceam la Constantin Chiriţă şi la Cireşarii. Apoi, desigur, au fost mulţi alţi scriitori care m-au făcut, prin scriitura lor, să ating stelele cu mâna.
Cartea preferată este… Din multitudinea de cărţi preferate, mi-e greu să aleg una. Le-aş şi nedreptăţi pe celelalte care îmi sunt tare, tare aproape de suflet. Dar, pentru că e cinstit să dau un nume, aş zice „Patul lui Procust” de Camil Petrescu şi „Maitreyi” a lui Eliade.
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vărstă)… Cum am zis, am învăţat de mică să citesc şi să scriu. Şi nu-mi plăceau, uneori, subiectul, personajele, desfăşurarea de evenimente din poveştile pe care le citeam. Aşa că, mucoasa care eram, cu de la sine putere, mă apucam pe marginile paginilor să fac adnotări, să scriu ce-mi trăznea mie. Cum multe dintre cărţile alea de poveşti erau de la bibliotecă şi ai mei trebuia să le plătească de trei ori, dacă le duceam mâzgălite, mi-au cumpărat caiete şi mi-au zis să scriu ce vreau pe alea. Iar eu am scris…  
Acum stau (unde)… Locuiesc în Ploieşti, oraşul cu iz de petrol, care m-a atras dintotdeauna, care m-a adoptat cu drag şi prieteşug, pe care l-am băgat în multe dintre scrierile mele, dacă nu cumva în toate. În cartea de identitate aşa scrie la adresă, Ploieşti. Doar că, mare parte din an, stau la ţară, nu unde m-am născut, la altă ţară, unde am cumpărat acum vreo 15- 16 ani, o casă.

2 ❤ Prima mea scriere este (și la ce vârstă)…

Am mâzgălit mereu. De când mă ştiu. Dacă nu le-or fi mâncat şoarecii şi dacă nu le-o fi făcut timpul ferfeniţă, mai am şi acum prin podul casei părinteşti, grămezi de caiete studenţeşti cu pretenţie de romane.

3 ❤ Prima mea publicație este… (genul literar, de unde vine ideea, mesajul cărții, dedicația, titlul vine primul sau ultimul, mai importantă este emoția/mesajul/…)

 Deşi, aveam material şi făcusem documentare pentru un roman al cărei erou, un veteran de război, se întorsese acasă după 58 de ani, prima carte publicată a fost „Cer deasupra unor răni deschise”. Este dedicată eroilor martiri prahoveni ai revoluţiei din 1989 şi ideea scrierii ei a venit după ce adunasem o mulţime de date pentru publicaţia unde lucram atunci, Jurnalul Naţional.

4 ❤ Lucrările scrise până la momentul actual sunt …

Despre cărţi zici, da? Oricum, la ele o să mă refer. Căci, altminteri, am scris, mai scriu, încă, tot felul de articole prin ziarele unde am lucrat şi, acum, pe „sfântul” facebook. Multe mii. În aproape 25 de ani de presă, eh, s-au adunat. Cărţi scrise şi publicate până acum sunt: „Cer deasupra unor răni deschise”, cum, deja, am zis, „Cumpăna unei vieţi”, „Trăind clipa”, „Tango la geamandură”, nişte cărţi administrative, cu şi despre primari. Începute, în lucru, în fază de proiect, multe. Pregătesc de bal, adică de publicare şi lansare, un roman despre care cei în a căror opinie cred şi l-au citit deja, spun că e cel mai tare. Se numeşte „Sărut în trei” – poem interzis. Pentru că aşa am hotărât printr-un… referendum pe fb, cu cei care mă citesc, să se numească.

5 ❤ Cea mai mare provocare din viața mea este (a fost)…

Oh, şi astea sunt multe. Şi, drept să-ţi spun, nu m-am gândit la un top. Dar a fost, pe cuvânt, o provocare să scriu fiecare carte. Teme diferite, abordări diferite, mesaje diferite. Şi a fost o provocare când m-am angajat prima dată la ziar şi m-a trimis directorul la conferinţă de presă la PNŢCD – nu ştiam unde au ţărăniştii sediu, nu ştiam ce întrebări să pun, nu-i ştiam pe liderii partidului, nu ştiam nimic, eram doar eu şi entuziasmul meu. A fost o mare provocare şi când m-a dus bărbatul prima dată în Grecia şi acolo am descoperit că nu avem biletele de la hotel la noi. A fost o provocare când, după vreo şapte ani în care, cel puţin la scriere de cărţi, mi-am rupt singură, c-aşa am simţit, condeiul, să revin, în forţă, cu un alt roman. Provocare mare şi când, după ce mama a plecat la stele, a trebuit să fac singură coliva. Tot provocare e şi să mă duc să mă tund. Niciodată nu-mi place rezultatul final. Asta şi pentru că am părul semiondulat şi stă, mereu, indiferent ce i-aş face, de parcă e electrocutat. E o mare provocare şi acum, cu publicarea noului roman, „Sărut în trei”. Pentru că e greu cu editarea, pentru că avem, încă, distanţare socială, pentru că-mi doresc să fie cel mai cel dintre cele mai cele… Mai vrei? Că mai am…

6 ❤ Cel mai mare critic al scrierilor mele…

Eu. Eu sunt cel mai mare critic al meu. Niciodată nu sunt mulţumită de ce scriu. Niciodată nu sunt convinsă că am găsit cele mai potrivite cuvinte. Şi niciodată nu recitesc ce-am scris – la un roman, cu atât mai mult – pentru că aş şterge tot şi n-ar mai fi nimic, nicio carte, nicio pastilă pe fb, niciun articol. Doar când trebuie să trimit romanul la editură, intru pe text pentru corectură. Şi, cum ştiu că sunt presată de timp, nu-mi permit să harcea-parceasc ditamai materialul, de câteva sute de pagini.

7 ❤ Iubitorii de carte pot procura cartea mea…

Cărţile pe care le-am publicat nu se mai găsesc acum. În afară de „Tango la geamandură”, care poate fi găsită, încă, la Centrul Cultural Prahova, celelalte nu mai sunt pe nicăieri. Nici eu nu le mai am. Doar în PDF. Mi s-a tot cerut să fac reeditări la ele, dar, dintr-o multitudine de motive, nu am făcut-o, încă. În curând, sper, foarte în curând, să vă spun despre „Sărut în trei” care, cel mai sigur, o să fie găsită şi comandată la mine, romanciera care o scrie.

8 ❤ Cartea cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este …

Bine zici cu minutul liber. Greu cu el, cu minutul ăsta liber. Timpul e prea puţin, prea condensat, prea pe sponci şi lucrurile care trebuie făcute prea multe, prea urgente, prea fără putinţă de amânare. Am pe noptieră, lângă pat, pentru că, acum, numai noaptea mai am vreme de citit – şi, de altfel, şi de scris – „Pui de cotoroanță” de Margaret Atwood. 

9 ❤ Sportul și alimentația în viața mea…

Aruncatul cu privirea pe fb, la sport, e bine? Că n-am timp să stau cât aş vrea şi cât mi-ar plăcea. Aşa că, pe apucate, arunc, ici, colo, câte o privire. Când pot, îmbinez utilul cu… utilul şi mai merg pe jos. Despre alimentaţie ce să zic… Sunt, adesea, la cură. Pe care, ca pe grevă, o sparg cu câte o caserolă de îngheţată. Iar soţul, căruia i se face foame pe la miezul nopţii, mă mai corupe cu câte o friptură, cu câte un dulce…  

10 ❤ Acum scriu …

„Sărut în trei” – poem interzis. Este un roman din viaţa aşa cum e. Cu personaje vii. Cu întâmplări. Cu umor. Cu ironie. Cu intrigă. Aş zice, cu de toate. Căci, aşa, doar aşa, cred eu că e reţeta propice a unei cărţi bune.

11 ❤ Personajele de sex opus (le descriu ușor, greu, …) …

Când scriu, picur, deopotrivă, suflet în plămădirea tuturor personajelor. Creionez caractere, ziceri, obiceiuri, fapte. Dar, cele masculine, habar n-am de ce, plac mai mult. Toate prietenele mele, toate doamnele care citesc îmi spun că aşa bărbaţi ca în romanele mele să tot fie.

12 ❤ Cât de greu/ușor îmi este să trec de la lucrarea scrisă deja la una nouă?

Hm… Destul de uşor. Trăirile şi personajele din romanul deja scris, le-am dat cu barca la apă, le-am pus la prim plan, le-am scos la, să zic aşa, dans. Plac, sunt apreciate, trăiesc prin gândurile şi comentariile celor care citesc cărţile. Iar eu, pentru că deja am alt plan, alte personaje în cap şi în suflet, mă apuc de pritocit alte poveşti cu, desigur, alte întâmplări, alte probleme, alte situaţii, alte personaje. S-a întâmplat, pentru că au fost foarte apreciate, să mut personajele principale din „Trăind clipa” şi în „Tango la geamandură”. Le-am migrat şi, pentru cei care le cunoşteau, a fost o încântare. Şi, se prea poate, dacă şi alte personaje vor fi îndrăgite şi cerute la rampă, să fac la fel şi cu altele. Acum, trebuie să scriu volumul al treilea la „Tango la geamandură” şi al doilea la „Sărut în trei”, am alte câteva romane începute, dar, deja, îşi cer dreptul la cuvânt alte personaje dintr-un alt roman. 

13 ❤ Pasiunile mele sunt scrisul și ….

Scrisul e cea mai mare nebunie a mea. Scriam, când eram ziaristă, pe biletul de autobuz, scriam pe şerveţel, scriam în palmă. Scriam cu rujul, scriam cu creionul dermatograf… Acum, cel mai mult, dacă nu sunt la calculator sau laptop, scriu în cap, pe, cum ar veni, dischetă, scriu în rărunchii sufletului, scriu pe telefon. Trei sferturi din romanul „Sărut în trei” l-am scris în vacanţă, pe telefon. Şi cititul, desigur, e altă pasiune. Plec, ca omul în concediu şi, în maşină, printre bagaje, sunt cel puţin câteva cărţi. Că nu apuc să le citesc, din cauză de plimbări, e altă mâncare de peşte. Cred că, la egalitate cu astea două, scrisul şi cititul, e marea. Iubesc infinit marea. Toate mările. În toate anotimpurile. Din tot sufletul. Nu-mi mai trebuie nimic, când sunt la mare. Mă încarc doar stând pe nisip şi privindu-i angoasele. Şi, ca să fiu sinceră pe mai departe, tot la pasiuni trec şi îngheţata. Când cu carantina de lunile trecute, din cauza virusului lu’ peşte prăjit, eu am făcut provizii – serioase, nu oricum – la săpun, pastă de dinţi şi… îngheţată.

14 ❤ Când scriu (e nevoie de liniște totală și multă concentrare /o fac cu muzica pornită / …)…

Scriu oricum, oriunde, oricând, dacă am timp. Şi cu muzică, şi cu zgomot, şi făcând şi alte lucruri, în acelaşi timp. Cred, dacă stau să mă gândesc serios, că scriu mai bine cu larmă şi gălăgie, decât cu linişte şi tăceri. Aşa, simt că-mi hauie urechile.

15 ❤ Slăbiciunile mele sunt…

Aş putea să răspund în mai multe feluri. Dar, am să dau cuvântului sensul pe care îl doresc. Fiicele mele sunt slăbiciunile mele. Binecuvântarea mea. Frumosul meu. Comoara mea. Ele şi prichindelul de aproape cinci ani, care ne-a mărit familia şi ne-a umplut casa.

16 ❤ Activitatea mea poate  fi urmărită de cititori pe …

Acum, pe facebook.com/Pravalia-cu-Visuri, pe contul cu numele meu, Nina Marcu, pe Literatura cu tocuri, unde postez fragmente din cărţile scrise sau la care scriu, şi reportaje mai vechi, articole, editoriale, pastile amuzante.

17 ❤ Literatură asemănătoare ca stilul meu (nu am întâlnit/ am întâlnit la…)…

Dintotdeauna, mi s-a spus, începând cu concursurile literare la care participam în tinereţe, şi continuând cu cei care îmi citesc cărţile, că scriu ca Mircea Eliade şi Camil Petrescu. Nu doar. Însă, aleg să-i numesc doar pe ei, aici, acum. Apropierea cu aceşti grei ai literaturii m-a onorat şi m-a obligat. Mereu am crezut că e de bine asta, să scriu, zic, ca ei. Apoi, într-o zi, mi s-a spus că aceşti mari scriitori români sunt învechiţi şi nu mai dă bine să scrii ca ei, ba, chiar e ruşinos să ai aşa scriitură.

18 ❤ Opera (creația artistică) mea iubită este… scrisă de…

Hm… Iarăşi sunt mai multe cărţi de căpătâi, să le zic, şi mai mulţi scriitori. Iarăşi simt că fac departajări nedrepte. Dar, să zicem „Un veac de singurătate”, de Gabriel Garcia Marquez. ŞiJohn Steinbeck, cu „La răsărit de Eden”. Stendhal cu „Roşu şi negru”. Bulgakov cu „Maestrul şi Margareta”, Murakami, „Pădurea norvegiană”…

19 ❤ Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…)

Printr-un tunel al timpului, dacă asta chiar s-ar putea, m-aş duce la Roma, să-l… vizitez, la propriu, pe împăratul Traian. E un personaj din istorie a cărei poveste cred că trebuie relatată din mai multe unghiuri. Personal, mă simt mai apropaită de el, decât de Decebal. Şi mi-ar mai plăcea să mai ajung în preajma lui Mihai Viteazul, un domnitor, după părerea mea, fabulos. Am şi făcut, de altfel, în „Trăind clipa”, un astfel de exerciţiu de imaginaţie.

20 ❤ Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi…  (De ce?…)

Aş face o şezătoare literară cu mai multe personaje. Pentru că literatura, inclusiv a noastră, abundă, la modul serios, de personaje mirifice, puternice, fabuloase, atât de bine creionate. Totuşi, ca să aleg unul singur, cum e la cerinţă, cred că m-aş opri la Olguţa din „Medelenii” lui Teodoreanu. Mi-a plăcut Olguţa până la durere, până la dor de doruri…  

21 ❤ O zi din viața mea …

… De cele mai multe ori, o zi din viaţa mea e haotică. Treburi multe, drumuri multe, îndatoriri multe. Şi ziua cu ore, parcă, tot mai puţine, tot mai grăbite. Mă apuc de mai multe lucruri în acelaşi timp, sunt grăbită şi smucită, mai rasolesc câte una, mai alunec şi cad, mai… Eh… De aceea, o lungesc – pe ea, pe zi – o încropesc, o înnădesc cu noaptea. Cu toate nopţile. Cam până pe la 5 dimineaţa, aşa. Nu-mi amintesc când m-am culcat ultima oară la, să zicem, 11 seara.

22 ❤ În lumea în care trăiesc îmi displace …

Nu-mi plac oamenii perfizi, invidioşi, intriganţi, ipocriţi, cu două feţe, care înfig cuţite în spate, pentru că nu au vână să te privească în ochi, care promit şi nu se ţin de promisiuni, care mint, care se dezic de orice, de oricine. Şi nu-mi plac ticăloşii. Nici mizerabilii. Doar „Mizerabilii” lui Hugo îmi plac.

23 ❤ Editura cu care colaborez este…

Nu colaborez cu o editură anume. A, aici e mult de discutat. Dar nici tu nu ai vrea să-ţi ocup prea mult spaţiu, nici eu nu aş avea atâta timp, să mă pun pe motivat şi dezbătut.

24 ❤ Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit ?

E greu, Naty. Pentru că, deşi poate părea de necrezut, există oameni care n-au citit în viaţa lor nici măcar o carte. Ca ziaristă, am luat multe coclauri la pas. Şi-ţi spun cu certitudine că să citeşti o carte e ceva de neconceput pentru mulţi. Dar, ce spun eu despre cei de pe coclauri… Cel puţin, oamenii de acolo au grija zilei de azi, nici măcar a celei de mâine. Sunt, însă, şi în oraşe, în marile oraşe, unde lumea e conectată altfel la civilizaţie, oameni, unii foarte tineri, care nu citesc, nu au cărţi în casă, nu apreciază lectura. Nu prea ştiu nici cine a fost Eminescu ori Caragiale. Ce să le ceri alte amănunte despre cărţi şi autori? Pentru unii, poate e de folos şi de impact o vorbă, un imbold ca să descopere lumea cititului. Pentru alţii, poate că e nevoie de o carte monumentală şi de un autor colosal, ca să se declanşeze măcar curiozitatea, dacă nu patima, cititului. Pentru altă categorie, poate trebuie să fie, nu ştiu, împinşi mult de la spate. Ştiu oameni care nu citesc, de regulă, dar au citit, habar n-am, din curiozitate, poate, cărţi d-ale mele. Probabil că şi-au spus: ia să văd, frate, ce scrie asta aici. Ca să conchid, nu am convingerea că aş putea să determin pe oricine să citească. Deşi, zic unii, şi zic şi eu ca ei, că nu sunt chiar fără cuvinte la mine, într-o discuţie.  

25 ❤ Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…

Nu-mi mai fac planuri. Viaţa mi-a arătat de atât de multe ori că nu e cazul să mă hazardez cu visatul, cu caii verzi pe pereţi, cu planurile. Eu le făceam şi ea, pe margine, râdea ca apucata, de mine şi de planurile mele. Era o hohotire pe ea, că, până şi eu, o visătoare incurabilă, am înţeles că nu trebuie să le mai fac. Şi, mai ales, dacă, totuşi, le fac, să nu le mai spun.

Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte …

Eu, pentru toţi cei care citesc şi care iubesc cărţile şi cuvântul scris, am respect şi aprecieri. Le mulţumesc că-şi rup din timpul lor, preţios, ca şi al meu, care scriu, să citească. Să mă citească. Lor, iubitorilor de carte, le spun, pot să le spun asta, să continue să citească. Orice. Tot ce le place ori le incită simţurile. Pe sistemul orice sac îşi are peticul, da, şi orice carte îşi are cititorii ei. În felul ăsta, cei care citesc sunt mai bogaţi. Şi mai buni. Şi mai informaţi. Şi cum nu sunt cei care nu citesc.

Îţi mulţumesc şi ţie, Naty, că te-ai înhămat, de bună voie, la căruţa asta a literaturii române. Îţi mulţumesc şi că, acum, de data asta, ai ales să vin şi eu sub steaguri, la tine, cu povestea mea.   

❤ O discuție foarte frumoasă, foarte interesantă și cu de toate ❤

Eu vă mulțumesc mult stimată Dna Marcu pentru acceptarea acestei provocări și pentru împărtășirea atâtor momente deosebite și, până în acest moment, neștiute din viața Dvoastră.
Vă doresc mult succes în realizarea planurilor propuse și să vă bucurați de un număr mare de oameni ce vă admiră și vă iubesc creațiile, iar noi cu drag vom urmări toate noutățile Dvoasră literare apărute.
Să puteți culege mereu și oriunde acea inspirație necesară pentru a crea și a face lumea și omul din ea mai frumoase și mai bune.

❤ Sănătate și numai bine! ❤

Pentru a accesa mai ușor paginile Autorului puteți face clic pe oricare poză sau pe denumirea conturilor din articol.
Cărțile le puteți comanda făcând clic pe site-urile indicate mai sus.

3 comentarii

  1. Marina Costa spune:

    A republicat asta pe Marina Costa și a comentat:
    Inca o prietena draga a stat de vorba cu Naty, marea promotoare a literaturii romanesti contemporane. S-o cunoastem cu totii pe Nina Marcu!

    Apreciat de 1 persoană

  2. arcidalia spune:

    Super interviu,sincer,cald asa cum este si Nina.
    Felicitari doamnelor!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumim din suflet, Dna Arcidalia 🥰
      Chiar a fost o placere această comunicare 🤩😊🌹

      Apreciază

Comentariile sunt închise