Lavinia Alexandra Nechita

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

M-am născut… la 15/03/1994, în satul Băltăgești, comuna Crucea Constanța.
Am… doi frați.
În copilărie mă vedeam… Oh! Îmi amintesc cu drag de copilăria liberă și amintirile neprețuite în brațele străbunicii mele într-un sătuc de la țară, unde am avut parte de o iubire infinita. Ce mă vedeam atunci? Am avut atât de multe vise, și nu am renunțat vreodata la ele. Cu exceptia unuia pe care sper să mi-l îndeplinesc candva și anume să învăț să cânt la flaut. Vibrațiile pe care le transmit acel instrument îmi dau sentimentul de iubire exprimată în note muzicale.
Obiectul preferat la școală era… cu certitudine limba și literatura româna! Mulțumită unui profesor extraordinar căruia îi datorez multe, și care a descoperit în elevul său mai multe decât puteam eu cunoaște la acea vârstă. Mă încuraja tot timpul și îmi tot spunea: „-Scrie! Scrie!”. Nu voi uita vreodata acel om minunat! Mulțumesc, domnișoara Dumitrescu Maria Carmen, sunteți un om mai mult decât deosebit!
Ghidușii rămase în memorie… sunt câteva, dar una pe care mi-o amintesc este că la ziua mea de naștere mi-am invitat toți colegii la mine acasă, fără ca părinții mei să știe despre asta. Au fost mai mult decât surprinși când au sosit toți! Aveam 8 sau 9 ani!
Prima dragoste… Trebuie să recunosc că, eu cred în iubire mai mult decât în orice altceva! Și cred în destin. Altfel nu îmi pot explica de ce atunci când l-am întalnit pe El m-am îndrăgostit nebunește. Vorbesc despre băiatul care, cu câțiva ani mai târziu mi-a devenit soț. Pe când aveam 14 ani l-am cunoscut, dar ochii lui îi știam de mai înainte. Cred că Dumnezeu a pus multă iubire atunci când ne-am născut și dacă există sufletul care se renaște a doua oara, atunci noi doi ne-am cunoscut încă de pe atunci.

Autorul care m-a făcut să visez este… Harris Charlaine, J.K. Rowling, Anne Rice, Stephenie Meyer, Masashi Kishimoto.
Cartea preferată… Având în vedere că a fost prima carte de genul acesta pe care am citit-o, pot spune „Dead Until Dark”.
M-am apucat să scriu… la 20 de ani. Am avut încă de la început convingerea că o pot face și m-am apucat de treabă! Pasiunea este cea care definește motivul. Întotdeauna!
Acum stau… alături de cei dragi.

2 ❤ Prima mea scriere și publicație este…

Înzestrații. Zburând în întuneric”. Este un roman fantasy, deoarece mi-au plăcut întotdeauna poveștile fantastice și oamenii dintr-o altă „lume”. 

Atunci când am început să scriu această carte, nu am plecat de la o idee anume, ci am lăsat totul să vină de la sine.  Pot spune că mi-am creat o lume a mea dându-mi libertatea să visez la nesfarsit, cu folos. Romanul învită într-o lume ascunsă, punând în prim plan povestea romantică a personajelor principale.

Plecând de la titlu – „zburând în întuneric” – povestea te poartă într-o lume ce se învârte în răzbunare, vărsare de sânge şi crime din interese egoiste. Un roman a unei lumi ascunse, departe de oamenii fără puteri în fața înzestraților pentru care puterea este prima armă.

O lume separată de cea a oamenilor, unde abilitățile pe care protagoniştii le dețin sunt atât de importante, încât trebuie să le ai chiar dacă asta înseamnă să ucizi pentru ele.

3 ❤ Lucrările scrise până la momentul actual sunt…

„Înzestrații. Zburand în întuneric”.

4 ❤ Cea mai mare provocare din viața mea a fost…

să vorbesc în public!

5 ❤ Cel mai mare critic al scrierilor mele…

find un tânăr debutant și abia publicându-mi cartea ce tocmai a iețit din tipografie nu am întalnit sau auzit până în momentul de fața feedbackuri negative. Dar, în ceea ce mă privește pot spune că șterg și rescriu și șterg din nou și din nou până când aștern în pagină ceea ce mi-am imaginat și am văzut întai cu mintea.

6 ❤ Iubitorii de carte pot procura cartea mea…

de pe site-ul librăriei coresi: www.librariacoresi.ro/inzestratii-zburand-in-intuneric-roman-fantasy

7 ❤ Cartea cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este…

„Povestea unei pasiuni” de Ford Madox Ford.

8 ❤ Sportul și alimentația în viața mea…

Sunt din păcate sedentară, lucrez ca și operator la un call center. Adesea îmi impun diete și exerciții fizice pentru a avea o greutate normală.

9 ❤ Acum scriu…

cea de-a doua parte a cărții, însa nu voi detalia momentan foarte multe, ci doar voi spune că cuprinde multă acțiune, dramă și suspans. Dar nu lipsesc nici romantismul și nici intriga. Îmi doresc să o public anul viitor.

10 ❤ Personajele de sex opus

le descriu ușor în funcție de ceea ce îmi doresc să atingă acel personaj.

11 ❤ Cât de greu/ușor îmi este să trec de la lucrarea scrisă deja la una nouă?

Având în vedere faptul că depui și ultima picătură de suflet în ceea ce scrii, automat te atașezi de acea poveste și de acele personaje. Să fiu sinceră, inițial mă apucasem de o lucrare nouă, însă am simțit că trebuie să îmi reglez conturile cu cele vechi. Așa că am lăsat deoparte noile personaje și noua poveste pentru moment, la care voi reveni cu drag mai târziu.

12 ❤ Pasiunile mele sunt scrisul și…

desenul. Îmi place să desenez personaje animate. Am un dosar întreg cu ele.

13 ❤ Când scriu…

ascult tot timpul muzică, cum ar fi „Filiae maestae Jerusalem”, „Miserere mei”, „Agnus Dei” ori „Lévon Minassian” – They Have Taken the One I Love.

14 ❤ Slăbiciunile mele sunt…

emoțiile pe care le controlez cu greu atunci când este vorba despre ceva important.

15 ❤ Activitatea mea poate  fi urmărită de cititori pe…

facebook.

16 ❤ Literatură asemănătoare ca stilul meu…

Fiecare autor în parte îți are propria autenticitate și poveste. Ceva în acest fel, am întâlnit în diverse filme, până la urmă este o temă abordată în extrem de multe feluri și moduri.

17 ❤ Opera (creația artistică) mea iubită este…

„Luceafarul” de Mihai Eminescu. Operele eminesciene vor fi întotdeauna neprețuite pentru poporul nostru care a moștenit cea mai de preț bogăție: versuri care ne transpun ingeniozitatea unui autor ce ne arată cel mai frumos mod în care și-a așternut iubirea neîmplinită, teama, nevoia.

18 ❤ Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…)

în Evul Mediu, epoca Medievală, care cu siguranță are extrem de multe lucruri nedeslușite până astazi chiar și în simplicitatea oamenilor de atunci.

19 ❤ Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi… (De ce?…)

îmi este imposibil să răspund la această întrebare. Ma tot gandesc și efectiv nu știu!
Rămânând pe plaiurile noastre, poate… Vitoria Lipan din „Baltagul”. Aș dori să o întreb cât de mare poate fi iubirea unei femei și cât de mare îi este credința.

20 ❤ O zi din viața mea…

Lucrez opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Zilele libere mi le petrec uneori în compania familiei și a prietenilor, rezervându-mi întotdeauna timp pentru activitățile care îmi fac plăcere.
Scriu, în general duminica, acompaniată de o cafea mare, care îmi aburește ochelarii.

21 ❤ În lumea în care trăiesc îmi displace…

acea nevoie de a fi eu mai presus decât celelalt și atunci când lipsa empatiei accentuează răutatea.

22 ❤ Editura cu care colaborez este…

ePublishers.

23 ❤ Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit?

I-aș dărui și descrie o carte din genul de filme pe care îl urmarește. Dacă îi place să urmărească filmele de acțiune, i-aș sugera ceva din acel gen. Poate că foarte mulți își imagineaza cum că, o carte este precum un manual plictisitor și de aceea nu sunt cititori în general. Le-aș arăta ce povești uluitoare poți descoperi citind.

24 ❤ Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…

Îmi doresc să public cărți cu un conținut din ce în ce mai bun și să public și în engleză. Poate sună ca o nebunie ireală, însă visul meu este acela de a munci pană când voi vedea reflectându-se pe marile ecrane una din cărțile mele.

Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte…

❤ Iubirea pentru literatură îmbogățește omul și cunoștințele lui cu fiecare rând în parte. Iubiți arta și dați-o mai departe!
N. Lavinia Alexandra. ❤

❤ O discuție interesantă ❤

Eu vă mulțumesc mult Lavinia Alexandra pentru acest interviu și pentru împărtășirea acestor momente frumoase din viața dumneavoastră.
Vă doresc mult succes în realizarea planurilor propuse și să vă bucurați de un număr mare de oameni ce vă admiră creațiile, iar noi neapărat vom urmări toate noutățile dumneavoasră literare apărute.
Să puteți culege mereu și oriunde acea inspirație necesară pentru a crea și a face lumea și omul din ea mai frumoase și mai bune.

❤ Sănătate și numai bine! ❤

Pentru a accesa mai ușor paginile Autorului puteți face clic pe oricare poză sau pe denumirea conturilor din articol.
Cărțile le puteți comanda făcând clic pe site-urile indicate mai sus.

În articol sunt prezentate poze din arhiva personală a scriitoarei (cu acordul acesteia).

Publicitate