

„LA LIMITĂ”
Diana Farca
roman (256pag)
Editura Stylished
Timișoara, 2017
„Iubirea este și panaceu și molină.”
„La limită” este o carte „pentru spirit, pentru oglinda sufletului și pentru auzul surdului”.
„Nu zăbovi în trecut, nu visa la viitor, concentrează-ți mintea asupra momentului prezent.” (Buddha)
„Și cum timpul e o noțiune relativă, s-a furișat tăcut încă o zi, făcând loc acesteia”, când pe cer era un nor „gustos” cu o formă de bezea, noi toți, alături de protagoniștii cărții, pornim cu mașina într-o interesantă poveste părăsind orașul zgomotos cu „mirosul de gunoi îmbălsămat în căldură […] într-un tărâm arhaic, din vremuri în care omul și natura trăiau în echilibru”. Și uite că am ajuns într-un loc nou (un sat uitat de lume), cu o casă nouă (o casă veche rămasă drept moștenire de la o rudă), cu vecini noi (printre care se numără copii răutăcioși și un bătrânel cam ciudățel) și o viață nouă, interesantă și „diferită”.
Un copil și un bătrân – două personaje frumos conturate, dar diametral opuse ca vârstă, interese, cunoștințe și caractere.
Alexandru Popescu – un copil isteț de nouă ani, ce trăiește doar cu mama sa Maria (tatăl său dispărut fiind de ceva timp – odată a ieșit din casă și…).
Albert von Guttenberg – un singuratic bătrân neamț, om de viță nobilă, ce se trezea zilnic (de o bună perioadă de timp) în frumosul său conac doar cu o singură întrebare:
„Ce rost are o viață fără rost?”
Dar o intersectare de drumuri, deloc întâmplătoare, ci cu un nobil scop de a-i „„bandaja” rănile sufletești” cuiva și o discuție banală duce la o prietenie frumoasă și o relație aproape familială, ce îi redă sensul vieții unui suflet demult „scufundat și rătăcit” în mrejile trecutului.
„Ce bine-ar fi dacă toți adulții ar vedea lumea simplificat, prin ochii unui copil. Lumea ar fi un loc mai bun…”
Învățături și momente amuzante, amintiri și lacrimi, gânduri lucide și vise încețoșate (de alcool), batjocoră și cuvinte pline de griji, ură și prietenie, afecțiune și multă dragoste găsim printre rândurile acestor scrieri. Citind „La Limită”, pot spune că, am trăit multe emoții și sentimente alături de „puștiulică” și prietenul său bătrânul Bert, toate acestea fiind exprimate prin cuvinte potrivite și iscusit creionate.
Despre respect:
„Trebuie să ne respectăm toți între noi, însă trebuie să fim atenți la oamenii pe care-i acceptăm în viața noastră.”
Despre dragoste și corectitudine în relații:
„[…] o relație de iubire nu este un loz câștigător, ci o construcție, care trebuie întreținută permanent.”
Despre calitățile importante ale unui bărbat:
„Cea mai de preț calitate a unui bărbat e femeia cu care acesta alege să-și petreacă viața.”
Despre adevăratele valori ale nobilimii:
„[…] noblețea parvenită reprezintă un rang sau un titlu nobilar, pe când adevărata noblețe, cea sufletească, nu e altceva decât generozitatea ființelor umane detașate de vulgaritate sau de opulență.”
Despre om și căutarea de sine:
„[…] nu trebuie să cauți Raiul sau Iadul în zări îndepărtate sau în dimensiuni mitice, căci s-ar putea să pierzi din vedere Raiul sau Iadul din tine.”
Despre oamenii dragi:
„Nu oameni oarecare, ci oameni care dau sens vieții.” Aceia care rămân „vii în conștiința” celor iubiți și iubitori, chiar și după părăsirea acestei lumi. „O chema Lucia Bogdan, sau lumina, darul Domnului. A fost un dar pentru toți, chiar și după moarte.”
Despre „oglinda sufletului”:
„Oamenii mint mereu, dar ochii nu mint niciodată, pentru că sunt oglinda sufletului.”
Și despre frumoasa „obsesie pentru cărți” 😀 .
Omul fiind cel mai mare mister, se află în permanentă descoperire de sine și de cei din jur.
„După cum fierul ascute fierul, tot astfel și omul însuși îl face mai ager pe semenul său.” (Biblia)
„Sunt pe lume două categorii de oameni, aceia care nu cred în miracole, […], și aceia care văd totul ca pe un miracol, […]. Restul sunt chestiuni de nuanță.”
„La limită” este un volum de debut și unul de succes.
Metoda de scriere abordată de tânăra scriitoare Diana Farca este una ce te cucerește prin mesajele transmise și motto-urile menționate, astfel captându-ne atenția pe toată perioada de citire a interesantei povești. Cu o iscusință deosebită autoarea parcă ar anticipa dorințele cititorului oferindu-ne în fiecare următor rând o nouă porție de emoții, reușind pe parcursul lecturării volumului să gustăm practic din toate, iar când ajungi la „-Sfârșit-” te minunezi de cum a zburat timpul?
„La limită” este genul de carte ce te face să-ți mai pui o dată întrebarea despre adevăratele valori ale vieții.
„Într-o lume în care toate sunt interconectate și în care nimic nu e întâmplător, există o singură lege universală, legea iubirii. […] care – asemeni unui cerc sau unei elipse – nu are sfârșit” și „[…] nu e nimic mai înțelept decât să crezi în continuare în basme, adult fiind, pentru că – doar așa – ele pot deveni realitate.”
Cartea o puteți cumpăra făcând clic pe oricare poză din articol .

Ce cărți a mai scris autoarea Diana Farca și despre ce sunt ele puteți afla făcând clic mai jos pe denumirea operei interesate.
❤ „SPITALUL DE SUFLETE” (în curând)
❤ „NOI DOI” (în curând)
❤ Lectură plăcută! ❤

În articol, cu acordul scriitoarei, sunt prezentate poze și din arhiva sa personală.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.