„Averea unui suflet … nu seacă niciodată.”

„Corăbii cu pânze, vikingi, bizantini și cele mai alese gânduri din partea autoarei” ne îndeamnă să pornim într-o călătorie prin istorie, începându-ne frumoasa aventură pornind de la o mănăstire, în liniștea nopții.
Țipete… scrâşnetele săbiilor… războinici blonzi… corăbii cu cap de balaur… și speranța, dar…

„Nu, nu era vis. De sute de ori repetasem rugăciunea ce se sfârşea cu cuvintele: „Şi ne apără pe noi, Doamne, de furia normanzilor!”

De aici, ba chiar un pic mai devreme, de la nașterea sa, pornește povestea Marinei Kateriniotissa.

O călătorie continuă însoțită de multe surprize și relatări interesante a evenimntelor istorice din acea perioadă, cu descrierea frumuseților, dar și a pericolelor de pe mări, cu redarea posibilităților, dar și a obligațiilor oamenilor ce-și „duc traiul” pe vase marine, cu fete furate și vikingi, cu dragoste și ură, cu cercetarea viitorului și profeții și, în special, cu mărturisiri despre viața și soarta femeilor de atunci pe care le aflăm prin ochii și spusele unei femei.

Despre sesizarea sentimentului de iubire:

„Iubirea noastră înflorise odată cu floarea de tlazohti […] Inima îmi bătea de să-mi spargă pieptul, şi mă cuprinsese o ameţeală plăcută. Oare aceasta să fie dragostea?”

Despre destin și planurile sale pentru fiecare om:

„Omului nu-i e dat să trăiască de unul singur o viaţă întreagă; pentru asta i-a fost ursit să aibă alături o femeie”, iar „soarta nu întreabă, ci hotărăşte. Lacrimile şi moartea sunt scrise în ceruri; nimeni nu li se poate împotrivi.”

Despre soarta fetelor luate în robie, dar și despre puterea cuvintelor potrivite:

„Eu, o roabă, nu-l puteam dojeni, însă cuvintele din vechime, din versurile vechi ale ţării lui, da!

Vitele mor, rudele mor, / orice om e muritor: / renumele nepătat, însă, / al celui ce s-a purtat bine mereu / nu moare niciodată.”

Despre țări străine și dor de casă:

„Mă gândeam la satul meu de departe. Mi se făcuse dor; iarna de aici semăna, într-o oarecare măsură, cu cea din munţii Olimp, în anii aprigi.”

Despre sfatul corect în a cuceri o femeie:

„Dacă vrei să câştigi dragostea unei femei / astfel încât să-ţi bucure inima, / promisiunile să-ţi fie drepte şi să le ţii.”

Despre cuvintele duiose cântate:

„Albă e spuma mării, dar mai albă-i fata pe care mi-a fost dat s-o apăr. Mândră e lebăda pe ape, dar mai mândră este cea pe care o ocrotesc.”

Despre frumoasele tradiții și straie de nuntă:

„O tunică din in, nevopsită, cu mâneci lungi, o rochie cu mânecă lungă, roşie, împodobită cu broderii şi cu mătase pe margini. Pe deasupra avea un sarafan fără mâneci, din lână vopsită în albastru, prins cu două agrafe de argint.
Brăţările şi inelele cu care am împodobit-o erau din argint, majoritatea cu pietre preţioase, iar la gât avea o amuletă din aur.
Solveig i-a pus coroana de mireasă, cu frunze de trifoi gravate în argint, sub care părul blond, lung până la mijloc, era lăsat liber. Era o bijuterie mult mai frumoasă decât kransen, oarecum asemănătoare cu cununiile din satul meu, doar că acelea aparțineau bisericii, iar aici coroana era moştenire de familie. Avea să treacă la fiicele ei, când va fi soacră mică” .

Despre viața interesantă dar deloc ușoară a unei fete iubitoare de a învăța tot ce este frumos și util, începând cu fermecătorul folclor și tradiții ale neamului, arta vorbirii, studierea limbilor străine, dar și mânuirea armelor.

„Învaţă runele vorbirii, / ca nimeni să nu caute / să răspundă răului cu ură.”

„Pribegii mărilor” este un roman istoric de aventuri foarte bine documentat și foarte frumos scris în maniera unei povești, în care proza este frumos intersectată cu versuri/cântece. Aceste scrieri te plimbă prin ale sale treizeci de capitole cu toate evenimentele vremurilor de început de ev mediu. Scrieri despre așezarea populațiilor și acaparări, despre războinici și bătăliile purtate, despre tradiții și sorți, despre obiceiuri valabile la logodne și nunți, dar și ritualuri folosite la înmormântări, despre iubire și prietenie, despre respect și onoare și de multe altele avem parte în acest volumul de proză, de debut, al scriitoarei Marina Costa.

O carte ce mi-a prezentat multe evenimente istorice altfel.
O carte din care am aflat mai multe despre vikingi, modul lor de viață și sensul celor făcute, despre tradiții, port, muzică, comportament…
O carte pe care nu doar o citești, ci o trăiești ca unul dintre personajele sale.
O carte ce te tot plimbă cu nava marină chiar și după citirea ei.

„Oricâtă prietenie dăruieşti, sufletul nu-ţi sărăceşte.”

Cartea o puteți găsi făcând clic pe oricare poză din articol.

Lectură plăcută!

Ce cărți a mai scris autoarea Marina Costa și despre ce sunt ele puteți afla făcând clic mai jos pe denumirea operei interesate.

❤ „Drumuri și doruri”

În articol, cu acordul scriitoarei, sunt prezentate poze și din arhiva sa personală.