Editura „Lebăda Neagră”

Cine sunteți?

Lebăda Neagră este o editură nouă pe piața de carte din România, o editură care și-a propus să sfideze aceste vremuri grele în care cartea este, aparent, ultima grijă a românilor. Publicul românesc merită cărți mai bune, mai frumoase și mai aproape de un număr tot mai mare de cititori care vor să iasă de pe cărările bătătorite ale celor dinaintea noastră.

Unde putem găsi cărțile editurii Dvoastră? (zonele geografice, punctele de vânzare)

Cărțile noastre sunt disponibile deocamdată în toate Librăriile „Alexandria” din țara, în rețeaua de distribuție „Sedcom Libris Iași”, aceasta din urmă având acoperire pe zona Moldovei. În Banat suntem prezenți în librăria „Esotera” și, în curând, în librăria „La Două Bufnițe”, ambele din Timișoara. Începând cu luna august, ne puteți găsi cărțile în toate marile lanțuri de librării, precum Humanitas, Cărturești, Librarium. Prin rețeaua de magazine Inmedio intenționăm să fim prezenți cu titlurile din colecția Black Spot, colecție care este rezervată cărților din categoria thriller internațional. Trebuie să recunoaștem cu regret că, după redeschiderea librăriilor din luna iunie, ne-am lovit de reticența directorilor de librării în ceea ce privește colaborarea cu edituri noi, din diverse motive, mai mult sau mai puțin plauzibile. Acest lucru însă nu ne sperie deoarece titlurile pe care noi le avem incluse în planul editorial sunt titluri foarte bune, iar cititorii le vor solicita și, în acel moment, librăriile vor fi cele care vor căuta colaborarea cu editura Lebăda Neagră.

Care sunt genurile literare ale cărților editate?

Am încercat să acoperim toate genurile literare, pe care le-am grupat în colecții.

📖 Colecția Red Spot este dedicată literaturii artistice (poezie, proză, teatru) românești.

📖 În colecția Green Spot, puteți descoperi cele mai frumoase cărți din beletristica străină.

📖 Colecția Black Spot găzduiește cele mai celebre thrillere internaționale.

📖 Blue Spot este colecția dedicată biografiilor, memoriilor și jurnalelor de călătorii.

📖 Colecția Pink Spot este destinată exclusiv cărților pentru copii.

📖 White Spot este colecția dedicată artei – albume, critică de artă etc.

📖 Colecția Purple Spot aparține dezvoltării personale și autocunoașterii.

📖 Grey Spot este o colecție consacrată istoriei și politicii.

📖 Colecția Orange Spot aparține artei culinare și gastronomiei.

📖 Yellow Spot este domeniul rezervat cărților școlare, cu rol în învățare și dezvoltarea intelectuală a elevilor.

📖 Colecția Brown Spot însumează cărțile reunite sub umbrela generoasă a științelor.

Pe lângă acestea, avem și o colecție specială dedicată cărților scrise de Oriana Fallaci, o jurnalistă italiancă de excepție a cărei operă, însă, nu este atât de bine cunoscută în România.

Există forma electronică a cărților Dumneavoastă?

Da, există și posibilitatea de a cumpăra formate de e-book.

Există posibilitatea efectuării comenzii online a cărților?
(Dacă „Da” – pe care platforme?)

Da desigur. O puteți face de pe saitul editurii noastre https://www.blackswanpublishing.ro/ sau a partenerilor noștri: https://humanitas.ro/ , https://carturesti.ro/, https://www.librariumgrup.ro/.

Limba de editare a cărților este…?

La moment avem volume editate în limba romana și maghiară.

Planuri pentru viitor?

Editura Lebăda Neagră are două obiective pe care trebuie să le îndeplinească și care vor putea să justifice existența ei și anume să vină cu cărți interesante și pe placul publicului, atâta cât a mai rămas din el, și să facă profit. Cultura trebuie să-și justifice existența modelând caracterele și instruind oamenii prin menținerea vie a spiritului de curiozitate. Pentru aceasta avem nevoie să utilizăm mijloacele necesare pentru a dezvolta emoția cititorului. Modalitatea noastră de pliere pe acest concept este să publicăm cărți bune, interesante și care aduc în lumina publicului român autorii, în special europeni, care până acum au fost în umbră.  De exemplu, în zona thriller în România se publică autorii americani, englezi și scandinavi. Ultimii au fost promovați de editura Trei, realizare pentru care piața românească de carte ar trebui să le fie recunoscătoare. Noi vom veni cu autori germani, francezi, finlandezi, italieni, austrieci completând astfel, în măsura posibilităților noastre, peisajul european al literaturii.  Vrem să scoatem cărți bune, să colaborăm cu rețelele de librării și să vindem carte online. Toate aceste lucruri par ușoare dar vă asigur că nu este așa. Rămâne ca timpul să își dea verdictul și în cazul nostru. Știți și voi că acesta este unicul și infailibilul judecător al faptelor noastre. Bașca, nici nu vrea pensie specială…

Carțile editurii „Lebăda Neagră” le puteți cumpăra făcând clic pe oricare poză din recenzia scrierii.

Despre cărțile editurii „Lebăda Neagră” puteți afla făcând clic mai jos pe poză sau denumirea operei interesate și citind recenzia (în curând).

❤ Lectură plăcută! ❤

În articol sunt prezentate poze transmise de la editură (cu acordul persoanelor responsabile).

3 comentarii

  1. arcidalia spune:

    Am citit deja cateva carti de la editura.
    Abia astept noi titluri!
    Felicitari si succes tuturor!!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Felicitări, Arcidalia ❤ Sper să o fac și eu în curând 😊

      Apreciază

Comentariile sunt închise