„E viața destul de amară, de ce să beau și cafeaua așa?”*

Laura Stanciu – tânăra cu un deosebit simț al umorului, mămica descurcăreață și curioasă de felul său a reușit la toate calitățile sale frumoase, existente deja, să mai adaoge una destul de importantă care, cred eu, la sigur i-a schimbat cumva nițel și ritmul de viață. Și anume dânsa a scris o frumoasă și interesantă primă a sa carte!!!
„Detectivă de ocazie” – așa se numește ea. Cartea este un detectiv îmbibat din plin cu umor, un duet ce ideal se autocompletează, o combinație irepetabilă pentru o carte pe care o citești de la A la Z fără să te oprești.
Astăzi despre carte vorbim cu autoarea care ne va ghida puțin răspunzându-ne la câteva întrebări.

„Doamne, cum sunt oamenii ăștia, cu nimic nu te lasă să mai înfrumusețezi o întâmplare…”**

Salutare, Laura. Mă bucur și îți mulțumesc că ai acceptat invitația mea de a mai discuta despre lucruri frumoase și interesante.
Astăzi despre tine și cartea ta „Detectivă de ocazie”. Spune-ne, te rog, când și cum ți-a venit ideea să scrii această carte?

Ideea cărții nu a fost completă de la început, a pornit de la o scenă pe care am simțit nevoia să o scriu. Apoi a urmat dorința de a face ceva mai mult, de a da o formă scenei respective, o continuitate. Așa că am continuat să scriu și următoarea scenă. Apoi m-am gândit că ar fi păcat să nu continui cu povestea, să îi dau un sens, o formă.

Denumirea cărții a venit înainte să te apuci de scris lucrarea sau în timp ce îi dădeai contur?

Întotdeauna am o mare plăcere să îmi aleg titlul cărții cât mai rapid posibil, aproape după primul capitol sau chiar înainte să scriu prima idee. Întotdeauna vreau să fie sugestiv, să atragă, să fie poate un indiciu al poveștii. Este un lucru foarte important pentru mine titlul cărții. La început cartea avea un alt titlu dar, pentru că am fost sfătuită de către editori să îl schimbăm datorită unor posibile polemici, am căutat ceva la fel de sugestiv. După vreo săptămână întreagă de propuneri și analize am căzut de acord cu toții că acest titlu este cel mai potrivit.

Umorul. El este prezent peste tot în cartea ta. Să înțeleg că este o parte a eu-lui tău, de fapt. Cum te-a ajutat această calitate a ta anume în procesul de scriere?

Umorul și sarcasmul mă definesc. Uneori chiar am un umor prea răutăcios… dar face parte din felul meu de a fi. Mi-a fost mult mai simplu să scriu în stilul acesta pentru că îmi veneau cuvintele mai ușor, nu trebuia să stilizez prea mult limbajul. Dar, reversul medaliei a fost că mereu trebuia să mențin un ton optimist în scriere, o veselie pe care nu o simțeam mereu.

Sunt eu curioasă, ai înzestrat-o pe Iolanda cu careva calități de ale tale?

Oooo, Iolanda are multe caracteristici de ale mele. Pot spune că este cam 60% din mine.

Tu, în viața de zi cu zi, te simți o detectivă?

Nu, nu pot să spun că mă simt vreo detectivă dar, recunosc că sunt o curioasă de fel. Că îmi plac bârfele sociale sau mă intrigă anumite subiecte pe care încerc să mi le înmagazinez în minte. Am multe cunoștințe cam din toate domeniile dar nimic în mod aprofundat. O „spoială” așa, cât să nu plictisesc interlocutorul la o cafea 😊

Uite că am ajuns și la chipeșul inspector Cimlea 😀 . El este doar rodul imaginației tale sau are la bază și un model real?

Inspectorul este bazat pe o persoana reală. Majoritatea personajelor mele sunt bazate pe persoane reale, cărora le-am păstrat numele sau unele însușiri fizice sau psihice, pentru a le da posibilitatea să se bucure că au devenit „nemuritoare”. Inspectorul nu face exceptie și este o reintrepretare a unui om minunat ce mi-a fost parte din viață o perioadă și mi-a adus pe lângă niște lecții frumoase și o iubire magică.

Cine este modelul băiețelului din detectiv cred că toți își dau seama 😀 . Dar cățelușul tău, protectorul cu patru picioare are și el un „prototip” real?

Modelul copilului este, bineînteles construit după tizul lui din realitate, aka fii-miu. Cățelul nu are, din păcate un corespondent în realitate.

Spune-mi, te rog, în cât timp, de la debutul ideii, ți-ai putut ține cartea editată în mâini?

Cartea am terminat-o prin luna septembrie-octombrie anul 2018. Până am primit-o publicată nu a durat chiar foarte mult deși a fost de corectat, editat, găsit imagine la copertă etc. A fost publicată în primăvara anului urmator.

Haide să te întreb și despre băiețelul tău, cum îi spui tu „golan în creștere” 🙂 , el cumva te inspiră, te ajută să scrii sau doar îți dă pace să o faci? Sau nici a treia variantă?

Nici, nici. De obicei el este călare pe mine, nelăsându-mă să mă concentrez nici să-mi aud gândurile din cap. Singurele momente când pot să scriu sunt ori noaptea ( și atunci mai curând sforăi de somn decât să scriu) sau zilele când el este plecat și mă pot concentra la scris.

Acum că cartea este scrisă, ai vrea să faci careva modificări în ea?

Nu, este ok așa cum este. Am avut modificările și sugestiile în perioada când era corectată și editată și după ce le-am discutat, am ajuns la varianta pe care voi acum o puteti citii. Și mi`s tare mândră de ea în forma aceasta!

Tu ai un fragment preferat în carte?

Nu, fiecare scenă sau propoziție îmi aduce aminte de cum m-am simțit atunci când am scris-o, de cum am gândit scena, de câte bătăi de cap mi-a dat respectiva întâmplare sau alte detalii de genul ăsta care mi-au ramas întipărite în minte și pe care le prețuiesc ca pe un întreg.

Am auzit eu că îți dorești (dar nu prea ai timp) să scrii încă o carte despre Iolanda. Va fi un alt volum al acestei cărți, sau se va păstra doar eroul principal?

Da, așa este. Cu mile de scuze de rigoare către cititorii care mă așteapta și editorii care mai au puțin să pună biciul pe mine ca să mă apuc de scris, recunosc că încă n-am terminat următoarea carte. Va fi tot cu Iolanda, o continuare firească a poveștii din „Detectivă de ocazia”.

Ce le-ai spune cititorilor ce te cunosc deja și celor ce urmează să o facă?

Să dea șanse cărtilor care îi atrag (prin poveste, rezumat, copertă, gen etc) chiar dacă este scris de un român. Știu că exista o reticiență față de scriitorii români, deoarece avem încă impresia (proastă) că cei străini scriu mult mai bine decât noi. Lăsați prejudecățile la o parte și poate veți fi surprinși!

„Citiți, citiți și iar citiți! Chiar dacă vă simțiți „ultimul mohican” printre prietenii voștrii care poate nu citesc, chiar dacă citiți genuri de cărți care nu sunt considerate de către ”societate” a fi culte și valoroase, nu vă lăsați intimidați și oferiți-vă mereu plăcerea de a evada în lumi fantastice și povești minunate! ”***

Eu voi urmări neapărat activitatea ta literară deoarece mi-a plăcut mult prima ta carte. Și sincer sper să ne bucuri (totuși 🙂 ) în curând cu un nou volum interesant. Tu, ce spui?

Îți mulțumesc pentru apreciere și sper să nu dezamăgesc în continuare. Cât despre urmatorul volum încerc, încerc să mă regrupez cât mai curând și să mă pun la scris mai repede. Mulțumesc că mă așteptati!

Îți mulțumesc mult, dragă Laura pentru timpul acordat acestui interviu și pentru  placerea de a mai discuta despre lucruri frumoase.

Și eu îți mulțumesc!

„Da, mă, recunosc, sunt în limbă după el, ce mai vreți?! Hai, dați și voi data viitoare niște acatiste la biserică să ne meargă la fel de bine ca până acum și promit (pe cuvântul meu de cercetaș) că vă chem la nuntă!****

Așteptăm invitația, apoi nunta, apoi… să sperăm că, cercetările noastre vor continua cu o nouă istorie interesantă și amuzantă în același timp.

Cărți scrise de Laura Stanciu:

❤ „Detectivă de ocazie”

Volumele pe care eu deja le-am citit au denumirea subliniată. Făcând clic pe denumire veți fi redirecționat spre recenzia propriu zisă.

Alte curiozități despre scriitoarea Laura Stanciu puteți afla făcând clic pe numele dumneaei scris în articol.
Recenzia cărții „Detectivă de ocazie” o puteți citi făcând clic pe oricare denumire completă a cărții din articol, dar unde puteți găsi cartea aflați făcând clic pe oricare poză din articol.

*    (Laura Stanciu)
**  (Laura Stanciu)
*** (Laura Stanciu)
**** (Laura Stanciu)
În articol sunt prezentate poze din arhiva personală a scriitoarei (cu acordul acesteia).